Cel mai așteptat moment al Zilei Naționale a României a fost, în Hunedoara, aprinderea iluminatului festiv. Primăria a cheltuit circa 500.000 de lei pentru împodobirea cartierelor și a Parcului Tineretului.
În premieră, Bulevardul Dacia a fost decorat pe mai mult de doi kilometri cu perdele luminoase în culorile drapelului național. În parc a fost amenajat un orășel de iarnă, în centrul căruia a fost adus un brad artificial, acoperit cu o perdea de leduri cu efect stroboscopic. Un alt brad artificial a fost așezat în fața catedralei, iar pe aleile parcului au fost amplasate figurine luminoase specifice sărbătorilor.