Au atins culmea penibilului. Cum arată Cetatea Costeşti, la două decenii de la clasarea în UNESCO

Cetatea dacică de la Costești a împlinit două decenii deceniu de când a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, al celor mai importante obiective culturale din lume. Situația ei este, însă, dezastruoasă, iar autoritățile statului român nu au întreprins demersuri pentru a o remedia.

Cetatea aflată în Munții Orăștiei a ieșit din iarnă mai degradată ca niciodată. Zeci de blocuri de calcar vechi de două milenii s-au dislocat din cele două foste palate ale sale (turnurile locuință), au fost sfărmate și prăvălite și chiar distruse iremediabil.

Trunchiurile grele de copaci, smulse din rădăcini, s-au prăbușit peste cele patru temple din sit și peste turnurile de apărare, iar panourile informative montate de peste un deceniu au fost rupte și ele. Cetatea nu are trasee de vizitare amenajate, iar indicatoarele monumentelor lipsesc aproape în totalitate. Lipsa pazei a dat naștere unor situații bizare: în preajma unui presupus templu antic, oaspeții necunoscuți ai cetății și-au construit propriul altar din pietre dispuse într-un cerc, transformând locul într-unul pentru ritualuri. Mai multe vestigii sunt vandalizate, însă reprezentanții Direcției Județene de Cultură Hunedoara nu își asumă răspunderea pentru situația sitului UNESCO. „Proprietarul este statul român. Am trimis rapoarte despre ea, dar nu în anul acesta”, a fost răspunsul telefonic primit de la Angela Bălos, reprezentantă a Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, care însă a refuzat să ofere telefonic mai multe detalii despre situația așezării.

Deși se numără printre cele mai atractive destinații turistice din Hunedoara și este impresionantă prin vestigiile sale, cetatea Costești a fost remarcată în ultimii ani mai mult prin incidente neplăcute. Iată câteva dintre acestea:

Septembrie 2015 – cetatea dacică a fost vandalizată de căutătorii de comori, care au săpat peste 100 de gropi în incinta ei și au scormonit inclusiv în turnurile locuință.

Ianuarie 2016 – cetatea dacică a fost din nou vandalizată. De această dată pe turnurile ei au fost scrijelit numele „Sfântul Gyurcan”, iar localnicii susţineau că nu era prima oară se întâmpla acest lucru.

Octombrie 2016 – vacile localnicilor au fost lăsate să pască în voie printre vestigiile cetății, lăsându-și urmele în „turnurile gemene” ale sitului UNESCO.

Decembrie 2018 – pe lângă distrugerile vizibile, cetatea a devenit mormânt pentru animale. Pe zidurile unuia dintre cele două „palate” ale cetăţii Costeşti a zăcut mai multe zile leşul unui câine care, cel mai probabil, îşi găsise adăpost în turnul locuinţă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată