Reparațiile pe șoseaua Deva – Lugoj (DN 68 A) se derulează pe suprafețe mari între nodul rutier Margina, de la coborârea de pe autostrada A1, și nodul rutier Holdea al A1, aflat la circa 15 kilometri. De joi, sectoarele pe care se circulă cu restricții au fost extinse, din cauza lucrărilor de reparații. Mulți șoferi sunt nevoiți să aștepte zeci de minute pentru a putea trece de zonele în lucru.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara echipele antreprenorului Axela Construcții și ale DRDP Timișoara lucrează la înlocuirea structurilor rutiere grav afectate de valorile mari de trafic și de tonaj, prin efectuarea unor sisteme rutiere noi cu îmbrăcăminte asfaltică.
„Ocoliți! Ocoliți! Ocoliți! Având în vedere timpii mari de așteptare de pe sectorul DN 68A Margina – Holdea, revenim cu recomandarea de a folosi traseele alternative pentru a evita zonele cu lucrări de pe acest drum. Rutele sunt: A1 – Arad – DN 7 Lipova – nod rutier Ilia – A1 – Orăștie – Sibiu și retur; A1 – A6 Lugoj – Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 – nod rutier Simeria – A1 – Orăștie – Sibiu și retur”, a informat DRDP Timișoara.
De la începutul lunii martie, un sector de 15 kilometri de la limita judeţelor Hunedoara şi Timiş, al şoselei Deva – Lugoj (DN 68A), se află în şantier. Reparaţiile vizează înlocuirea structurilor rutiere grav afectate de valorile mari de trafic şi de tonaj, prin realizarea unor sisteme rutiere noi cu îmbrăcăminte asfaltică. Lucrările vor dura până la începerea sezonului estival, restricţiile fiind ridicate în perioada sărbătorilor pascale, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Pe sectoarele aflate în şantier sunt instituite restricţii de viteză de 30 kilometri pe oră.
FOTO: DRDP Timișoara
- Spații de servicii construite în parcările de pe Autostrada A1
- VIDEO Pasajul verde pentru animale, peste Autostrada Lugoj – Deva, la doi ani de la construcție
- Accident extrem de grav pe Autostrada Deva – Sebeș. Un jandarm hunedorean, printre eroii victimelor