Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian

Cătălin Ciocănel, Daniel Ovidiu Draia şi Sandro Dalla Nora au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, în timp ce un altul dintre cei patru suspecți reținuți în cazul agresiunii unei prostituate (un complice, de 31 de ani) a primit control judiciar, a informat, vineri, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

O tânără de 30 de ani, care practica prostituţia într-un apartament închiririat în Deva, a ajuns la spital, împreună cu prietenul ei de 26 de ani.

În noaptea de 14 ianuarie, femeia se afla împreună cu un client în vârstă de 45 de ani, cetăţean italian, în camera unde urma să îşi ofere serviciile sexuale, pentru suma de 200 de lei. Într-o încăpere alăturată se afla „partenerul” tinerei.

La un moment dat, însă, românca i-a cerut italianului să se spele, spunându-i că altfel nu vor face sex. Acesta i-a cerut banii, însă ar fi fost refuzat. Cearta a degenerat, iar bărbatul a părăsit apartamentul.

„Femeia le-a declarat poliţiştilor că, pe fondul unor neînţelegeri avute cu un bărbat, a cărui identitate nu a putut-o preciza, cu privire la o sumă de bani, aceasta a părăsit apartamentul, însă a revenit la scurt timp şi a intrat în locuinţă, însoţit de trei persoane. Una dintre cele patru persoane le-a aplicat femeii şi tânărului de 26 de ani mai multe lovituri, le-au sustras 200 de lei, după care au părăsit apartamentul. În cauză, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Miercuri, poliţiştii au identificat şi au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de trei dintre suspecţi, români cu vârste cuprinse între 31 şi 47 de ani. În dimineaţa zilei de joi a fost identificat şi italianul şi a fost condus la sediul Poliţiei, pentru a fi audiat cu privire la comiterea infracţiunii de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian

  1. Torres Claudio

    Sunt foarte curios atâta vreme cât u recunoscut ca practica ea prostituția și el proxenetism dacă vor fi și ei arestați pentru acest lucru. Si în acceasi masira pentru înșelătorie, au luat niște bani și nu au efectuat serviciul pentru care au luat bani și au refuzat sa returneze banii. Chiar dacă nu au luat banii cu forța au făcut exact accelas lucru ca și ceilalți.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus: doi pacienți decedați la Spitalul județean din Deva aveau și Covid 19         Un pacient mort la Oncologia din Deva a fost diagnosticat şi cu coronavirus         Încă doi medici de la Spitalul Județean de Urgență din Deva au coronavirus         Șase hunedoreni au fost prinși la vânătoare de mistreți         Tânără găsită moartă, cu gâtul tăiat, pe o stradă din Petroșani         CJ Hunedoara va direcționa peste două milioane de lei Spitalului Județean și DGASPC Hunedoara         Carmen Hărău: „Să nu facem lupta mai grea!”         Devenii donează pentru persoanele vulnerabile!         Ce spun medicii oncologi din Deva diagnosticați cu coronavirus         Aproape 1.300 de cazuri de coronavirus confirmate în România         Bărbat tâlhărit pe o stradă din Hunedoara         International Caviar Corporation SA – CONVOCARE AGOA         A murit Gheorghe Bercea, pedagog și muzician din Deva         O tânără din Deva, care trebuia să rămână în izolare, a fost amendată cu 5.000 de lei         Spitalul județean va prelua pacienți cu coronavirus         Secția Pneomologie a Spitalului Județean de Urgență Deva a fost închisă pentru dezinfecție de înalt nivel         Medicul legist Dan Mărculescu a murit         Județul Hunedoara primește echipamente medicale și dezinfectanți din Coreea de Sud         Două noi cazuri de coronavirus la spitalul județean din Deva         123 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România