5.4 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Aproape 100 de cereri de executare silită pe numele CEH

Nu mai puțin de 79 de cereri de executare silită sunt formulate pe numele Complexului Energetic Hunedoara la Judecătoria Petroșani. Unele solicitări au fost deja câștigate, altele se judecă, iar creditorii continuă să se adreseze instanței de judecată în noi și noi procese. În același timp, ministrul Energiei, Toma Petcu, vede bogăție în conturile companiei energetice hunedorene.

 

Din cauză că nu au fost plătiți, deloc sau parțial, partenerii de afaceri ai Complexului Energetic Hunedoara se adresează instanței de judecată pentru a-și recupera banii. Dincolo de zecile de dosare ce au ca obiect ordonanțele de plată, în multe dintre ele existând deja o sentință definitivă defavorabilă CEH, numai de la începutul anului au fost înaintate 79 de cereri de executare silită. Practic, după ieșirea companiei din insolvență, în luna februarie a acestui an, printr-o decizie a instanței, creditorii, înscriși anterior la masa credală, au încercat în instanță să își recupereze banii datorați de CEH pentru marfa vândută. Iar sumele datorate au tot crescut, mai ales că CEH nu a ieșit din insolvență pentru că și-ar fi revenit vreun moment financiar.

Articolul integral pe informatiavj.ro.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/