9.1 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Apelul în dosarul de corupţie al Monicăi Iacob – Ridzi, amânat din nou

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat, pentru a treia oară, apelul declarat în dosarul de corupţie al deputatului Monica Iacob – Ridzi.
 
Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să acorde un nou termen de judecată, pentru data de 9 februarie, în dosarul în care Monica Iacob – Ridzi este judecată pentru fapte de corupţie.
Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie 2014, la 5 ani de închisoare cu  executare, iar după cinci luni de la pronunţare instanţa supremă a redactat motivarea deciziei. Un document care se întinde pe mai mult de 870 de pagini, în care completul de trei judecători explică de ce s-a ajuns la această pedeapsă pentru fostul ministru şi celelalte persoane trimise în judecată de DNA. Magistraţii arată că s-a pronunţat o pedeapsă cu executare din cauză că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o „gravitate extremă”, pentru că a încercat să şteargă urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis.
În acest dosar în care sunt nu mai puţin de 12 inculpaţi s-a formulat apel, atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public- Parchetul de pe lânga Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A., care cere o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată în prima instanţă.
Reamintim că fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi,  împreună cu alte 11 persoane a fost trimisă în judecată în acest dosar instrumentat de procurorii DNA în 3 mai 2011, fiind acuzată de fapte de  fapte de corupţie în legătură cu manifestările organizate în anul 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. În 28 ianuarie anul trecut, Ridzi a fost condamnată de completul de trei judecători de la ICCJ la cinci ani de închisoare cu executare, precum şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/