Anunțul ministrului Marcel Vela despre noile reguli de Paște, pentru români

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, că patrule de poliţie vor duce prescuri în spitale şi în zonele aflate în carantină. „Vom ajuta BOR la împărţirea sfintelor Paşti şi a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii”, a declarat marţi Marcel Vela.

„Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune. Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit: pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 07- 17, în toare parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare”, a precizat ministrul. Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştele vor fi distribuite la domiciliu, vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6.

„În Declaraţia pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paşti de la Biserica (numele lăcaşului de cult) din zona de rezidenţă a persoanei respective. Reprezentanţii MAI vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor. Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale şi voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanţei sociale şi a reglementărilor prevăzute în Ordonanţele Militare pe perioada distribuirii Paştilor, având ca semn distinciv o banderolă pe braţ. Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineaa, cu respectarea măsurilor de protecţie, mască sanitară şi mănuşi”, a precizat ministrul.

Oamenii vor putea ieşi din locuințe, respectând regulile de distanţare, pentru a fi evitată aglomeraţia. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă de către forţele de ordine. În noaptea de Înviere este permisă circulaţia preoţilor care duc Sfânta Lumină, dacă au măşti de protecţie, mănuşi, ecuson şi acte de identitate. Cadrele aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumină spitalelor şi centrelor sociale.

Sursa: adevarul.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!