Anul recursurilor pentru aurari și foștii edili ai Hunedoarei

justitieToți inculpații din dosarul foștilor edili ai municipiului Hunedoara și din cel al aurului dacilor au declarat recurs împotriva sentințelor pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia. Astfel, în data de 11 decembrie, instanța s-a pronunțat pe fond în dosarul în care au fost judecați foștii edili hunedoreni, Ovidiu Hada și Robert Dan, tatăl fostului primar, dar și doi foști angajați ai Primăriei – Ioan Țiplea și Daniela Căpâlnă. În afară de tatăl fostului edil șef, ceilalți patru inculpați au primit pedepse cu închisoarea, dar care au fost contopite cu cele  acordate deja în dosarul anterior. Astfel, Ovidiu Hada are de executat 5 ani de închisoare, la fel și Ioan Țiplea. Robert Dan și Daniela Căpâlnă au prmit fiecare câte 5 ani de închisoare, față de 3 cât primiseră în dosarul anterior, astfel că vor avea de executat și ei pedeapsa cea mai grea, adică 5 ani. În schimb, tatăl fostului primar a primit o amendă penală de 15.000 de lei. Totodată, celor 4 li s-au interzis anumite drepturi pentru o perioadă de 10 ani. În plus, cei cinci, în solidar cu o firmă și o asociație, au de achitat peste 700.000 de lei. Sentința nu este definitivă, motiv pentru care ea a fost atacată cu recurs. Instanța care va judeca această cauză este Înalta Curte de Casație și Justiție. Un termen de judecată va fi stabilit imediat ce motivarea sentinței va ajunge la ÎCCJ. Oricum, cel târziu în toamna acestui an va exista o soluție definitivă în dosar.

Și aurarii vor afla în acest an sentința definitivă în dosarul care s-a judecat peste 8 ani, întâi pe fond la Tribunalul Hunedoara și apoi în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. În cauză, Curtea de Apel a schimbat unele încadrări ale faptelor pentru unii dintre inculpați și a redus din pedepse. Doar una dintre persoane a fost condamnată cu suspendare, restul având de executat pedepse cu închisoarea. Mai mult, o parte dintre inculpați au de plătit în jur de 1,7 milioane de euro, în lei, la data plății, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, sau în natură, contravaloarea bunurilor sustrase. Inculpații au făcut recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și în acest caz judecarea se va face imediat ce la instanță va ajunge motivarea sentinței de la Curtea de Apel Alba Iulia. Un verdict va fi dat și în acest caz în câteva luni. Vă reamintim că 12 persoane au fost trimise în judecată în anul 2005 pentru că ar fi găsit în siturile arheologice din munții Orăștiei și apoi ar fi traficat pe piața neagră din străinătate 15 brățări dacice din aur. Până acum, statul român a recurat 12 dintre aceste obiecte. Printre cei inculpați se numără Iulian Ceia, Hidişan Ciprian State, Nedelcu Ion, Nistor Adrian Marcel, Nistor Florin Ioan, Nedelcu Mugur Miu, Zerkula Mihai, Magda David, Groza Ioan Petru şi Deak Alberto Ioan etc.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia