Angela Jurmoni a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ultimele mesaje ale devencei

Angela Jurmoni, un dascăl suplinitor de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, a murit luni dimineaţa, după ce s-a infectat cu Covid 19.

Anunţul decesului a fost făcut de sora sa, Lili Leonida. „Jurnal de covid – ultimul episod. Fără final fericit pentru cea care a fost sora mea, Angela Jurmoni. Veşnica iubire, oriunde te-ai afla”, a transmis aceasta, pe pagina sa de Facebook.

Angela Jurmoni avea 66 de ani şi nu sufera de afecţiuni cronice grave. S-a prezentat la spital, împreună cu soţul ei, în urmă cu două săptămâni, după ce cei doi s-au infectat cu Covid 19. Starea ei s-a agravat şi a fost internată în secţia ATI a Spitalului municipal din Hunedoara, însă tratamentul primit nu a dus la salvarea vieţii ei. Pe Facebook şi-a împărtăşit experienţa trăită în primele zile de la internare, până când, din cauza agravării stării de sănătate, nu a mai putut scrie.

„Am luat Covid! Nu mă laud dar este o tristă realitate. Nu este o ruşine (ştiu că mulţi consideră că lor nu li se poate întâmpla aşa ceva) dar cred că este bine să nu judecăm înainte de a ne află în “papucii altuia”.Cum a debutat? Parşiv! Aşa cum debutează orice răceală sezonieră! Stare de oboseală, de sfârşeală, de moleşeală. De câte ori nu ne-am simţit aşa în acest sezon: conserve pentru iarnă, început de an şcolar, pregătirea locuinţei pentru sezonul rece etc. Ignorăm! O să treacă! Tuse sâcâitoare, mai ales la efort. Păi, vorbim prea mult, strigăm prea tare, cărăm prea multe greutăţi (inclusiv greutatea propriului corp), schimbarea de temperatură etc. Ignorăm! De câte ori nu ni s-a mai întâmplat asta! O febră mică, dar suficient de mare să ridice serioase semne de întrebare – 37.2 Dacă persistă nu este a bună. Nu ignoraţi! Cu cât mai de vreme este depistat, cu atât mai uşor este de tratat! Aveţi grijă de voi! Purtaţi masca pentru a-I proteja pe cei dragi dvs. şi a nu-i pune în pericol!”, scria Angela Jurmoni, în 13 octombrie.

Profesoara a revenit cu un mesaj două zile mai târziu. „Ieri a fost o zi agitată aici, în spital – investigaţii de tot felul, analize, tratamente, perfuzii etc. Nu am avut timp să vă împărtăşesc din experienţă mea de om internat la Terapie intensivă. Probabil că ieri am fost emoţională. Astăzi încerc să fiu mai raţională deoarece consider că se fabulează mult în legătură cu acest virus în această isterie colectivă creată. Am prins curaj să va împărtăşesc EXPERIENŢA MEA şi nu din poveşti auzit de la alţii. Trebuie să înţelegem că fiecare dintre noi suntem unici, purtăm un ADN unic, avem o genealogie proprie şi avem un trecut ereditar care-şi pune amprenta asupra sănătăţii noastre. Prin urmare şi soluţiile adoptate de medici nu pot fi general valabile, ci trebuie să fie UNICE. Miracole nu există sau, mai bine zis, miracolele zac în noi şi trebuie să le aducem la suprafaţă. Iar miracolele de care avem nevoie acum sunt disciplină şi responsabilitatea. Responsabilitatea faţă de noi şi faţă de tot ce ne înconjoară. Haideţi să dovedim că se poate! La primele simptome adresaţi-vă telefonic medicului de familie. Febra (chiar mică), Tuse (mai ales la efort), Dificultăţi de respiraţie şi oboseală… Sunt simptome uşoare care se insinuează în viaţa noastră fără să ne dăm seama, aşa cum spuneam şi în postarea trecută, fără a stârni panică. Anunţaţi medicul dacă aţi venit în contact cu persoane infectate. De aceea este nevoie să fim cinstiţi şi oneşti unii cu alţii şi să nu ne ascundem unii de alţii. Voi încheia acum. Încep să vină tratamentele şi evaluările şi vreau să respect munca acestor cosmonauţi care muncesc că nişte furnicute de dimineaţă şi până seară, suportând cu stoicism tarele unui sistem şi intoleranţă unor pacienţi isterici. Cu mulţumiri, prietena voastra Angela”, a fost ultimul mesaj al profesoarei, despre starea sa, în 15 octombrie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!