ANCHETĂ. Tribunalul a prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu în dosarul Moloţ. Decizia nu este definitivă

Tribunalul Alba a admis cererea de prelungire a măsurii arestului preventiv pentru cei cinci inculpaţi în dosarul Moloţ.

Preşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, fostul vicepreşedinte Tiberiu Balint, ginerele lui, Roberto Patrick Venter, viceprimarul suspendat al comunei Vorţa, Emanoil Pup, şi omul de afaceri Vasile Axinte, au ajuns luni din nou în faţa judecătorilor. Procurorii DNA au solicitat prelungirea pentru încă 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu în cazul celor cinci inculpaţi din dosar. Apărătorii acestora nu au convins pe magistraţii de la Tribunalul Alba că măsura arestului la domiciliu nu trebuie prelungită, aşa cum cer procurorii, instanţa decizând prelungirea acestuia cu încă o lună.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă, ultimul cuvânt în acest sens îl vor avea judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Atât Mircea Moloţ, cât şi ceilalţi 4 inculpaţi din dosar au fost plasaţi în arest la domiciliu pe data de 9 decembrie printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Alba care a admis contestaţia procurorilor la decizia primei instanţe care a considerat suficient măsura preventivă a controlului judiciar.

Mircea Moloţ este suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara atâta timp cât se află în arest (preventiv sau la domiciliu). Acesta a demisionat din toate funcţiile de conducere deţinute în PNL (preşedinte PNL Hunedoara şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional).

Procurorii DNA îl suspectează pe Mircea Molot de infractiuni de coruptie – abuz in serviciu, favorizarea unei companii la o licitatie publica in schimbul subcontractarii unor lucrari catre firma ginerelui sau.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată