Anchetă extinsă în dosarul tragediei de pe calea ferată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg a informat că ancheta penală cu privire a împrejurările morții ceor doi mecanici, în urma deraierii trenuui marfar pe care îl conduceau, poate fi extinsă și pentru alte infracțiuni în afara celei de ucidere din culpă.

„Cercetările în cauză sunt efectuate de Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Petroşani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, unde în aceeaşi zi, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 şi 3 din Codul penal. În funcţie de rezultatul cercetărilor penale, precum şi a investigaţiilor efectuate de AGIFER, urmărirea penală poate fi extinsă şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni, inclusiv a unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate. Pe măsura derulării cercetărilor, datele suplimentare vor fi comunicate opiniei publice”, a informat prim-procurorul Maria Borca, de a Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.

Agenția de Investigare Feroviară (AGIFER) și Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara fac cercetări în același caz.

Cronica tragediei

Sâmbătă,  în jurul orelor 14:30, un tren de marfă a deraia între staţiile CFR Băniţa şi Merişor, în apropiere de Petroşani, iar doi oameni, un mecanic de locomotivă în vârstă de 66 de ani şi ajutorul său, în vârstă de 58 de ani au murit. Cei doi conduceau o garnitură cu 16 vagoane, aparţinând operatorului privat Unicom Tranzit, o societate înregistrată în Ilfov. Se deplasau dinspre Petroșani spre Simeria, iar scurt timp după ce trenul a părăsit gara Petroşani și înainte de a intra în stația Merișor, mecanicul trenului a anunţat defecţiuni la sistemul de frânare. A alertat impiegatul din următoarea gară, Merișor, că nu mai poate controla frânele garniturii şi că trebuie să i se facă loc pe linie. „N-au avut frâne şi au comunicat prin staţie să le fie lăsată calea liberă“, a confirmat Adrian Bozdog, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara. Într-o coborâre lină, cu o declivitate de 16 – 17 la mie, urmată de o curbă, trenul a deraiat. Locomotiva în care se afau cei doi mecanici a sărit de pe șine și s-a înfipt în terasament, chiar pe viaductul construit peste pârâul Merişor şi DN 666.

Patru vagoane s-au prăbușit de pe pod, în zgomote infernale, de la o înălțime de peste 10 metri. Mai multe echipaje de urgenţă, formate din peste 20 de pompieri, 15 poliţişti şi șase jandarmi, s-au deplasat la locul accidentului. „Din nefericire, mecanicul trenului, în vârstă de 66 de ani, şi ajutorul acestuia nu au supravieţuit. Pătrunderea echipelor de salvare în locomotivă s-a putut realiza în siguranţă doar după ce linia de înaltă tensiune a fost decuplată“, a informat Anemona Doda, de la Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Din cauza trenului deraiat, circulaţia pe ruta Simeria – Petroşani în zona Merișor a rămas blocată. „Din datele centralizate până la această oră rezultă ca infrastructura feroviară este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri”, au informat reprezentanții CFR SA.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Voluntarii care lucrează la Cetatea Costești au nevoie de ajutor         NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții