Amânare / Tribunalul Ilfov vrea să ştie cine a consultat-o pe Monica Iacob – Ridzi

163

Tribunalul Ilfov nu a luat nici vineri o decizie în privinţa cererii de întrerupere a pedepsei pe caz de boală formulată de Monica Iacob –Ridzi.

S-a acordat un nou termen, după vacanţa judecătorească, respectiv pe data de 4 septembrie, iar în această cauză trebuie audiaţi şi martori. În plus, magistraţii vor să afle cine anume, din cadrul INML, a consultat-o pe Monica Iacob – Ridzi înainte de întocmirea raportului medico –legal. „Acordă termen la data de 04.09.2015, ora 12:00, termen până când se vor cita martorii Cristian Călin Nazare şi Mihaela Marin Ţârlea şi se va reveni cu adresă către INML pentru a se înainta instanţei lista experţilor care au participat la consultarea petentei şi redactarea raportului de expertiză medico – legală efectuat în cauză, precum şi fotocopii de pe toate actele cu caracter medical care au fost avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză”, au decis judecătorii Tribunalului Ilfov la termenul de vineri.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. În data de 3 martie, a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, la solicitatea sa şi la recomandarea medicilor. Fostul demnitar a precizat că suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutaţie homozigotă şi heterozigotă, boala von Willebrand, tiroidită cronică, sindrom poliuropolidipsie, osteoporoză, gastrită, anemie feriptivă.

Prin intermediul soţului său, fostul ministru al Tineretului a depus şi o cerere de graţiere, care urmează să fie analizată de Preşedintele Klaus Iohannis. În plus, peste 5.000 de oameni din Petroşani aui semnat o petiţie prin care cer preşedintelui graţierea Monicăi Iacob – Ridzi.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *