Alin Simota, exclus din Consiliul Local Petroşani

Locul de consilier local al lui Alin Simota a fost vacantat, ca urmare a adresei trimise de Organizaţia PNL Hunedoara prin care anunţa că politicianul a fost exclus din partid după arestarea lui preventivă.

simota-20090605-082553Consilierii locali din Petroşani au declarat vacant  postul lui Alin Simota, iar locul acestuia va fi luat de următorul de pe lista comună a USL, votată la alegerile de anul trecut. „Locul a fost vacantat şi urmează ca în următoarea şedinţă de consiliu local să intre următorul de pe lista USL. Acesta este Viorel Pascu, din partea PSD”, a  declarat Nicolae Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

Alin Simota a fost exclus din PNL după ce a fost ridicat de DIICOT de la domiciliul său din Petroşani şi ulterior arestat preventiv, fiind acuzat că a condus o grupare organizată specializată în acte comise cu violenţă. Simota a fost preşedinte al PNL Petroşani, dar în luna martie a acestui an a demisionat din funcţie in urma unor neinţelegeri din partid.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei         DN 68 A, șoseaua dezastruoasă care dublează „autostrada – muzeu”         Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au slujit la hramul Mănăstirii Prislop         Despre plecarea pe drumul fără întoarcere a Mariei Toma Damşa         Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice