Alin Bena, vicepreședinte ALDE Hunedoara

Cunoscutul jurnalist de televiziune Alin Bena a provocat surpriza verii politice hunedorene 2016, acceptând intrarea în organizația județeană Hunedoara a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE).

Alin Bena intră și în conducerea organizației județene ALDE Hunedoara, ca vicepreședinte.

Primele declarații, „la cald”:

În 26 de ani de presă le-am tot spus politicienilor cum cred eu că ar trebui să se facă politică. Politica s-a făcut tot aşa cum ştiau ei. Acum am considerat eu că e momentul să arăt eu însumi că pot face mai mult şi mai bine decât cei care au făcut politică în România până acum, pentru că deja e obositor şi neproductiv să critici zi de zi de pe margine ce se întâmplă în lumea politică”, a declarat Alin Bena, vicepreşedintele filialei judeţene ALDE Hunedoara.

Cât despre faptul că a ales Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Alin Bena spune că are toată convingerea că acest partid îi oferă posibilitatea de a face politică de cea mai bună calitate.

ALDE este şansa pe care partidele noi o oferă celor care doresc să împrospăteze clasa politică şi modul în care se face politică. Partidele mari nu au nici cea mai mică şansă să se primenească, pentru că acolo, piramidele de putere sunt osificat, iar politicienii aflaţi în puncte cheie, mulţi dintre ei total depăşiţi de realităţile româneşti nu vor ceda nicicând puterea în favoarea unor nou intraţi în politică. Aşa că, aceia degeaba clamează cu ipocrizie că e nevoie de împrospătarea clasei politice, pentru că ei înşişi ţin capacul pe oală. Astăzi m-am înscris în ALDE şi mi-a fost propusă funcţia de vicepreşedinte al filialei judeţene, funcţie pe care am acceptat-o cu plăcere. Mă simt onorat să particip la construirea unui partid nou în judeţul Hunedoara, alături de cei mai buni. Domnul Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE în judeţul Hunedoara a construit cu mulţi ani în urmă cea mai puternică organizaţie a unui partid liberal din ţară şi o va face din nou, sunt sigur de asta”, a adăugat vicepreşedintele filialei judeţene ALDE Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Alin Bena, vicepreședinte ALDE Hunedoara

  1. Alinutza

    Alin Bena, impartialul gazetar, a ales un partid nou cu oameni harsiti in ale politicii si naraviti la toate cele. Bravo lui.

    Răspuns

Lasă un răspuns la Alinutza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent