Alertă de pestă porcină africană în județul Hunedoara

656

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – Hunedoara a adoptat marţi un plan de măsuri privind combaterea cazurilor de pestă porcină, după ce a fost confirmată Pesta Porcine Africane la cinci porci mistreţi, vânaţi pe Fondul de vânătore din Birtin, de pe raza comunei Vaţa de Jos.

„A fost stabilită o zonă afectată şi o zonă de tampon în interiorul cărora autorităţile sanitar-veterinare şi responsabilii fondurilor de vânătoare vor lua măsurile de control impuse de lege în astfel de situaţii”, a informat Prefectura Judeţului Hunedoara.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, prin pagubele pe care le produce, atât în mod direct, prin mortalitate, cât şi indirect, spre exemplu, prin măsurile de sacrificare de necesitate care se impun. Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct, dar se poate transmite şi indirect prin secreţiile provenite de la animalele bolnave, căpuşe, prin locurile de adăpost. Rata de morbiditate (la porcii domesticii) se apropie de 100%.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.