ALEGERI DEVA. Mircea Moloţ: “Nu facem niciun blat cu nimeni”

Preşedintele organizaţiei judeţene ALDE Hunedoara risipeşte zvonurile cum că Ovidiu Ioan Popa ar intra în cursa electorală pentru Deva ca să rupă voturile dreptei, făcând astfel jocurile candidatului PSD. “Am toată convingerea că Ovidiu Popa va câştiga Deva”, a spus Moloţ într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre o întâlnire cu Petru Mărginean şi de decizia deputatului ALDE Marius Surgent de a ceda şefia organizaţiei ALDE Deva candidatului Ovidiu Ioan Popa

Deputatul ALDE Marius Surgent şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei locale Deva pentru a ceda postul candidatului Ovidiu Ioan Popa care îşi va alege echipa cu care va intra în campania electorală. “Domnul Popa are la dispoziţie o săptămână să-şi organizeze biroul de conducere şi să-şi aleagă echipa cu care vrea să câştige alegerile din Deva”, a explicat preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. La nivel speculativ s-a discutat, de îndată, că Surgent – un politician foarte apropiat lui Florin Oancea – a făcut un pas în lateral pentru a susţine candidatul PNL. “Sunt bârfe aruncate pe piaţă, aşa cum le place unor să facă în campanii electorale. O să vedeţi că domnul Surgent – cu toate comisiile pe care le are la Parlament – va fi alături de candidatul ALDE. Chiar ne batem cu convingerea că vom câştiga alegerile şi nu facem blat cu nimeni. Nici cu PSD, nici cu PNL”, a declarat Moloţ.

Despre întâlnirea cu Petru Mărginean

O altă întâmplare de can-can politic care a stârnit curiozitatea este aceea a întâlnirii dintre Mircea Moloţ şi Petru Mărginean. S-a întâmplat la începutul acestei săptămâni, la cafeneaua Ada Kaleh din Deva. “M-a sunat în urmă cu o săptămână să mă întrebe dacă mai sunt supărat pe el şi mi-a spus că vrea să ne întâlnim. Am acceptat şi ne-am văzut, eu am băut un suc, el o cafea lungă şi am discutat tot felul de lucruri, numai politică – nu”, a spus Moloţ. Relaţia dintre cei doi s-a răcit în momentul arestării fostului preşedinte al Consiliului Judeţean. “În momentul în care eu am avut acea perioadă neagră din viaţa mea, Antena 1 Deva a fost primul post de televiziune, cu moderator şi ridicând mingea la fileul domnului Gligor, care m-a făcut în fel şi chip. Sigur că m-a deranjat şi am spus că sunt supărat pe domnul Mărginean pentru felul în care a procedat. (…) Posibil că avea nevoie să schimbe două vorbe cu mine să lămurim… Le-am lămurit şi cu asta basta. Dar, vreau să fie foarte clar: am un singur candidat pe care îl susţin şi acela este Ovidiu Popa – ALDE. Punct. Nici Mărginean, nici Oancea, nici Nistor – dacă ar candida – sau oricine altcineva. Nu fac niciun blat cu nimeni”, a mai spus preşedintele ALDE Hunedoara.

CANDIDATUL ALDE LA PRIMĂRIA DEVA, OVIDIU POPA

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “ALEGERI DEVA. Mircea Moloţ: “Nu facem niciun blat cu nimeni”

Lasă un răspuns la Ealocin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani