AGRICULTURĂ. Din 16 octombrie începe plata avansului din subvențiile pe 2016

Anunț important pentru fermierii români! Printr-un comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu 16 octombrie va demara plata avansului din plățile directe aferente Campaniei 2016. Sumele vor fi virate fermierilor până pe 1 decembrie, dată după care statele membre sunt obligate să înceapă plățile integrale.

„Plățile din cadrul schemelor de sprijin și al măsurilor menționate la articolul 67 alineatul (2) se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor. Plățile se fac în maximum două tranșe, în perioada menționată. În pofida primului și celui de-al doilea paragraf, statele membre pot plăti, înaintea datei de 1 decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octombrie, avansuri de până la 50 % în cazul plăților directe și de până la 75 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2).”, se arată în comunicarea transmisă de APIA.

 

Anul trecut s-a plătit un avans de circa 53 euro/ha

Acesta urmează să fie al doilea an în care APIA virează fermierilor un avans din plățile aferente anului în curs.O decizie identică a fost luată anul trecut, când, în premieră, Comisia Europeană a permis statelor membre să achite o parte din plata unică pe suprafață cu condiția efectuării controalelor administrative în fermele aflate în eșantionul de control. Această condiție a făcut ca în 2015, plata avansului să fie întârziată deși Guvernul României avea alocată suma de 1,6 miliarde de lei pentru achitarea banilor către fermieri. De altfel, ulterior, la nivel oficial s-au făcut declarații conform cărora plata avansului și mobilizarea sistemului informatic și a funcționarilor pentru acest sprijin au condus la întârzieri la plata subvențiilor integrale care nu sunt plătite în totalitate nici până la această dată.

În 2015, cuantumul avansului din plata unică pe suprafață a fost de 236 de lei, respectiv 53,4198 de euro/ha – aproape 70% din SAPS-ul fixat la acel moment la 77,42 de euro/ha. La data de 30 noiembrie 2015, până la miezul nopții, APIA reușise să finalizeze efectuarea plăților în avans la nivelul întregii țări pentru un număr de 602.149 de dosare însumând 255.442.133 euro.

Până la acest moment, APIA anunță că în privința plăților pentru Campania 2015 s-au achitat până acum 1.936,12 milioane euro pentru un număr de 929.420 beneficiari (98,44 % din numărul total de beneficiari), pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget Național.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard