Aglomerație la Mănăstirea Prislop: mii de oameni s-au rugat la mormântul lui Arsenie Boca

Peste 5.000 de pelerini au ajuns, duminică dimineaţa, la mormântul duhovnicului Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop. În noaptea de sâmbătă spre duminică a nins abundent în zonă, iar drumul spre aşezarea religioasă a devenit aproape impracticabil. Coloanele mari de maşini s-au format încă de la intrarea în satul Silvaşul de Sus, aflat la trei kilometri de mănăstire.

Din cauza aglomeraţiei şi drumului riscant, Poliţia a decis restricţionarea traficului rutier. Numeroşi pelerini şi-au lăsat maşinile în sat, pe marginea şoselei înguste, acoperite de zăpadă şi au pornit pe jos, spre mănăstire.

„Am venit din Constanţa, împreună cu prietena mea să vizităm locul de veci al părintelui Arsenie Boca şi Castelul Corvinilor. Fiind pentru prima dată când am ajuns la Prislop nu am ştiut cum este drumul. După jumătate de oră în care am fost blocaţi la intrarea în sat, am decis să tragem maşina pe dreapta unde am găsit loc, şi să ne continuăm drumul pe jos. Am făcut aproape o oră până la mănăstire”, a povestit Andrei, unul dintre sutele de pelerini care au lăsat maşinile la doi – trei kilometri de Mănăstirea Prislop. Două utilaje folosite la deszăpezire au curăţat drumul şi l-au acoperit cu nisip, pentru a împiedica accidetele, iar echipajele de Poliţie şi ale Jandarmeriei au patrulat în zonă, încercând să fluidizeze traficul.

Din cauza zăpezii, pelerinii au avut probleme şi pe aleea spre mormântul duhovnicului Arsenie Boca. Au fost nevoiţi să se sprijine de garduri pentru a înainta spre locul de rugăciune. Totuşi, cei care au ajuns duminică la Mănăstirea Prislop au avut motive de satisfacţie. Unul dintre acestea a fost dat chiar de ninsoarea abundentă, care a transformat priveliştea locului din Ţara Haţegului, într-una de poveste.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva