Aerul în județul Hunedoara, tot mai poluat

Locuitorii judeţului Hunedoara respiră un aer tot mai poluat, potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara.

„Începând cu data de 3 aprilie 2020 s-a înregistrat o deteriorare a indicelui general de calitate a aerului în zona Văii Jiului, din data de 6 aprilie 2020 şi în zona Hunedoara, iar în data de 9 aprilie 2020 în tot judeţul Hunedoara, mai puţin zona Călan. Tendinţa este de deteriorare în continuare”, a informat APM Hunedoara.

Sursele principale de poluare în această perioadă sunt: salubrizarea terenurilor neproductive sau neocupate funcţional, prin incendiere; arderea gunoaielor şi resturilor vegetale rezultate din gospodării în intravilanul localităţilor; antrenarea particulelor de praf de pe căile de transport auto.

Agenţia pentru Proetcţia Mediului Hunedoara monitorizează calitatea aerului prin intermediul staţiilor automate incluse în Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, prin care se determină valoarea indicilor de calitate a aerului în regim non stop. Indicele general de calitatea aerului este calculat pentru următorii indicatori: dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), ozon (O3), monoxid de carbon (CO), pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni (PM10).

„Apelăm la cetăţenii judeţului Hunedoara să renunţe la practicile menţionate mai sus, iar UAT-urile din judeţul Hunedoara şi administratorii de drumuri naţionale şi judeţene să asigure întreţinerea corespunzătoare a şoselelor, drumurilor, străzilor, aleilor etc.”, a transmis Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Aerul în județul Hunedoara, tot mai poluat

  1. Nicolae

    Pai in Orastie mirosul “iti muta nasul” si nimeni nu ia nici o masura ! “Prietenii” stiu de ce ! 🙁 :9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!