Adrian Iencsi este noul antrenor al FC Hunedoara

Fostul internaţional român Adrian Iencsi a devenit noul antrenor al echipei FC Hunedoara. Iencsi îl va înlocui pe Victor Roşca, demis de conducerea clubului în urmă cu o săptămână.

Adrian Iencsi (40 de ani) a fost instalat în funcţia de antrenor al FC Hunedoara, echipa din Liga a III-a sprijinită de Consiliul Judeţean Hunedoara şi de administraţia locală din municipiu. Adrian Iencsi a venit la Hunedoara având ca obiectiv construirea unei echipe de fotbal care în sezonul viitor să poată lupta pentru promovarea în Liga a doua.

„Hunedoara este un oraş frumos în viziunea mea, şi cu tradiţie în fotbalul românesc. Am avut posibilitatea să lucrez cu un antrenor care la Hunedoara a făcut performanţă, Mircea Lucescu. El mi-a dat o educţie extraordinară şi datorită lui mi-am făcut un nume în fotbalul românesc. La Hunedoara m-a atras proiectul de viitor, dar am venit şi pentru că m-a sunat primarul Hunedoarei pentru a-mi vorbi despre ceea ce se vrea aici”, a afirmat Adrian Iencsi.

Noul antrenor îl va avea ca secund pe Mircea Alic, cel care la ultimul meci, cu Millenium Giarmata, a fost antrenor interimar. „Este un antrenor tânăr, pe care eu îl apreciez şi care în acelaşi timp are şi o şcoală de preparatori fizici, iar acest lucru reprezintă un ajutor pentru mine”, a declarat Adrian Iencsi.

Adrian Iencsi va avea un contract cu FC Hunedoara până la finalul sezonului. „La începutul campionatului s-a propus promovarea, acest lucru nu este imposibil, însă acum este foarte dificil”, a precizat Iencsi. El susţine că i-a plăcut publicul hunedorean la meciul cu ASU Poli Timişoara şi că este important pentru un antrenor ca publicul să îşi susţină echipa în număr mare.

Prezent la conferinţa de presă, primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a declarat că până la sfârşitul anului un teren din incinta stadionului Michael Klein va fi dotat cu teren artificial. Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a precizat, la rândul lui, că instituţia pe care o conduce va sprijini în continuare clubul de fotbal din Hunedoara. Alin Barna, directorul executiv al FC Hunedoara a declarat că şi-a dat demisia după meciul pierdut de FC Hunedoara, pe teren propriu, cu ASU Poli Timişoara, însă nefiindu-i acceptată de conducerea administraţiei locale, va rămâne în funcţie, până la finalul sezonului competiţional 2015 – 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători