4.7 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Acțiuni ample de dezinfecție în Deva și Hunedoara

Primăria Hunedoara anunță că va începe, vineri, dezinfecția pe raza întregului municipiu. „Va fi dezinfectată o suprafață de peste 1.100.000 de metri pătrați. Atât zonele verzi, aliniamentele stradale, cât și parcurile sunt cuprinse în această acțiune care are loc în municipiul Hunedoara, între orele 09:00 – 17:00”, a informat Primăria Hunedoara.

Substanțele folosite sunt: hipoclorit de sodiu și virocid (bionet A 15, recomandat pentru zonele verzi). În perioada desfășurării acțiunii de dezinfecție autoritățile recomandată evitarea circulației în zonele în care se pulverizează aceste substanțe cel puțin o oră. De asemenea, localnicii sunt sfătuiți să țină geamurile închise în această perioadă.

În Deva. acţiunea de dezinfecţie a început din cartierul Micro 15 şi va continua până când vor fi acoperite fiecare bloc şi scară de bloc din toate cartierele municipiului, anunță primăria. Soluţia cu care se dezinfectează scările de bloc este peroxid de hidrogen, iar diluţia este de 10%. Substanţa este autorizată de Ministerul Sănătăţii. Locatarii sunt rugați să respecte regulile care se impun pentru siguranţa şi sănătatea lor şi care sunt afişate la intrarea în fiecare scară de bloc. Este interzis să se circule minimum 2 ore pe casa scării, în timpul şi după efectuarea dezinfecţiei; pentru persoanele cu probleme cardiace şi astmatice este interzisă circulaţia pe o perioadă de minimum 4 ore. După acest interval de timp, spaţiul trebuie aerisit minimum o oră.

FOTO: Primăria Deva

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/