Acțiune comună a Poliției Române și CFR călători, pentru siguranța transporturilor

Polițiștii de la transporturi desfășoară o acțiune națională, în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor.

La data de 28 octombrie 2020, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii acționează, la nivel național, pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică și pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2.

La acțiune participă polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, sprijiniți de forțe ale Jandarmeriei Române, Poliției Locale și de reprezentanți ai CFR Călători.

Echipele de control sunt prezente în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!