Un accident rutier s-a petrecut în Petroșani, iar cel care l-a provocat a fugit de la locul faptei, deși fiica sa rămăsese în mașina devastată.
Poliția Municipiului Petroșani a sesizată cu privire la faptul că, pe strada Independenței, din Petroșani, un autoturism de teren a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar o pasageră a fost rănită.
Echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat a identificat victima, o tânără în vârstă de 20 de ani, din municipiul Petroșani. Aceasta a fost transportată la U.P.U. Petroșani pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se că a fost rănită ușor.
De asemenea, polițiștii au demarat cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier și a identificării conducătorului auto, care a părăsit locul faptei fără încuviințarea polițiștilor.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un bărbat în vârstă de 67 de ani, tatăl tinerei rănite în urma evenimentului rutier, care nu poseda permis de conducere.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, a informat IPJ Hunedoara.