Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți

Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, pe Drumul Național 66, la Bretea Streiului.
„Un șofer care se deplasa cu autoturismul pe sensul de mers Deva – Hațeg nu a adaptat viteza la condițiile meteorologice și de carosabil umed, a derapat și a intrat pe contrasens, unde a intrat in coliziune laterală cu un autoturism ce se deplasa regulamentar pe sensul opus, apoi a intrat într-o coliziune frontală cu un alt autoturism de pe contrasens. În momentul de față, sunt două persoane rănite ușor”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

„În urma accidentului de la Bretea Strei au rezultat trei victime: un copil de 10 ani cu un traumatism de omoplat și umăr stâng și două femei de 65 și 56 ani, ambele cu traume toracice și craniene minore. Conștienți, cooperanți, au fost duși la Centrul de Primiri Urgențe Hațeg. Au intervenit două echipaje SAJ și SMURD Hunedoara”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Traficul rutier a fost restricționat si se circulă alternativ pe o singură banda de mers, respectiv pe sensul de mers Hațeg – Deva.

FOTO: IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!