ACCIDENT MORTAL. Gestul fatal al unui șofer care a greșit intrarea pe DN7

Un accident rutier mortal s-a petrecut miercuri pe Drumul Național 7, la intrarea în Deva dinspre Arad (zona Izvorul Decebal). Două autoturisme s-au tamponat frontal pentru că unul dintre șoferi a rulat pe contrasens după ce a ieșit în DN 7 de pe podul peste râul Mureș. „Șoferul care a produs accidentul rutier, în vârstă de 74 de ani, din Sălaj, a murit. Celălalt conducător și un pasager din mașina care circula regulamentar au fost răniți”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Cel mai probabil şoferul nu a ţinut cont de indicatoarele din zona podului peste Mureş, care arată faptul că şoferii care se îndreaptă spre Deva, de pe DN 76 sau de pe Autostrada A1, trebuie să vireze la dreapta, pentru a intra în giraţia de pe DN 7 şi apoi să se întoarcă spre oraş. Și alți șoferi au fost surprinși circulând pe contrasens pe tronsonul de circa un kilometru, pe care au fost montați parapeți mediani. Din 2015, giraţia şi parapeţii din beton au fost amplasate pe DN 7, la ieşirea din Deva, tocmai pentru reducerea riscului unor accidente grave, pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare ale drumului naţional.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus