Poliţiştii au reţinut un bărbat de 40 de ani, din Vulcan, care a provocat un accident rutier pe o stradă din centrul municipiului şi a fugit de la locul faptei. În urma coliziunii, doi oameni au fost răniţi. Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Nicolae Titulescu. „Şoferul, care conducea o autoutilitară dinspre Petroșani spre Lupeni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 40 de ani, tot din municipiul Vulcan. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto care circula regulamentar, precum şi a unei femei în vârstă de 62 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Şoferul autoutilitarei a părăsit locul accidentului, dar a fost identificat la scurt timp de poliţişti, la domiciliul acestuia, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Bărbatul bănuit de producerea accidentului rutier a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, iar Judecătoria Petroşani a dispus cercetarea acestuia sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
ACASĂ ACTUALITATE - EVENIMENT Accident grav provocat de un şofer băut. Bărbatul a fugit de la locul faptei

Accident grav provocat de un şofer băut. Bărbatul a fugit de la locul faptei
Daniel Guţă16 nov., 2015ACTUALITATE - EVENIMENT- 0 Afișări - 1.412
Articolul PrecedentTânără rănită grav într-un accident pe Dealul Silvaşului
Articolul UrmătorUn jandarm din Hunedoara este vicecampion la culturism