O competiție de rafting care a avut loc, sâmbătă, în Defileul Jiului, s-a încheiat tragic, după ce echipele participante ar fi abordat o zonă foarte periculoasă a râului Jiu, în condiții meteorologice nefavorabile.
La fața locului au fost chemați în ajutor pompierii de la Detașamentul Petroșani, echipaje SMURD, Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara și scafandrii de la Insectoratele pentru Situații de Urgență din Hunedoara și Gorj. Forțele de intervenție încearcă recuperarea a șase dintre persoanele aflate în barca răsturnată și resuscitarea unuia dintre membrii echipajului.
„În accident au fost implicate trei bărci în care se aflau 21 de persoane. Una dintre bărci s-a răsturnat din cauza curenților foarte puternici. O persoană a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind resuscitată de către echipajele SMURD și SAJ. O altă victimă a fost transportată de către echipajul SAJ la spitalul din Petroșani, aflându-se în stare de hipotermie, iar restul de 19 persoane sunt evaluate medical. Incidentul s-a petrecut la aproximativ 13 kilometri de Petroșani”, a informat Roxana Mateuț, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.