Accident cumplit pe Autostrada A1, la Ilia

9310

Un accident mortal a avut loc, duminică dimineață, pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, în zona localității Ilia.

Tragedia s-a petrecut pe sensul către Deva al Autostrăzii A1 Timișoara – Deva, la kilometrul 394, după ce o autoutilitară a lovit din spate remorca unui autotren.

Cele 3 echipaje ale Secţiei de Pompieri Ilia, specializate în descarcerare, prim ajutor şi stingere, au găsit pe autostrada A1 la km 394, la locul impactului dintre o autoutilitară şi un autotren, 2 victime încarcerate. Cei doi bărbaţi se aflau captivi în cabina autoutilitarei care s-a izbit violent de remorca autotrenului. Concomitent cu operaţiunile de descarcerare s-au desfăşurat manevrele medicale. Din nefericire, şoferul autoutilitarei a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, în timp ce pasagerul din autoutilitară a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat la UPU Deva în stare gravă. Pentru investigaţii medicale a fost dus la spital şi şoferul autotrenului – ISU Hunedoara

Circulația a fost întreruptă pe banda 1 și pe banda 2, traficul fiind deviat pe banda de urgență. Cauza probabilă a evenimentului a fost adormirea la volan, a informat Inspectoratul General al Poliției Române.

FOTO: ISU Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Accident cumplit pe Autostrada A1, la Ilia

  1. Radesalu Cristian

    Interesant de știut cine le-a eliberat permisele (asa, ca statistică) celor care fac accidentele mortale. Apropos de dprciv Suceava….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.