Accident cumplit în gara Devei

Un copil a fost adus în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat în gara din Deva. Accidentul a fost anunțat duminică seară, în jurul orei 18, printr-un apel la Serviciul de Urgență 112.

„La fața locului a fost trimis un echipaj medical (B2), care a găsit copilul, în vârstă de 13 ani, care prezenta arsuri de gradele 2, 3 și 4, pe aproximativ 70 la sută din suprafața corpului. Pacientul era conștient, foarte agitat. A fost stabilizat la fața locului și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Deva. În urma investigațiilor, medicii au decis intubarea pacientului și transportul acestuia cu un elicopter SMURD la un spital din București”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Din primele informații oferite de autorități, copilul s-ar fi aflat pe un vagon cisternă, care staționa în Deva, la ieșire din stația CFR spre Mintia. S-a format un arc electric care a dus la electrocutarea minorului.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului