Acces interzis în gara Hunedoarei. Măsura, luată după un șir de distrugeri

1003

Accesul în perimetrul gării municipiului Hunedoara a fost restricționat aproape complet, după ce în cei patru ani de când circulația trenurilor care plecau din stația CFR a fost oprită, clădirea și calea ferată au fost afectate de distrugeri.

Administratorii stației au montat porți metalice pentru a opri accesul în incinta acesteia și au asigurat ușile și ferestrele clădirii cu grilaje de metal. Mai multe panouri au fost amplasate în zona gării, în care vizitatorii sunt avertizați că accesul este interzis.

Măsurile au fost luate după în urma pagubelor care au fost produse, prin distrugeri și furturi atât clădirii cât și instalațiilor feroviare de pe ruta Hunedoara – Simeria.

În luna martie, cablurile electrice de cupru din reţeaua de înaltă tensiune au fost furate, pe o distanţă de aproape jumătate de kilometru, începând din vecinătatea staţiei CFR Hunedoara spre Simeria.

„Există un cerc de suspecți în dosarul de furt calificat, dar ancheta nu este finalizată”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Mai multe spații din clădirea de călători au fost vandalizate de-a lungul timpului, iar adesea parsoanele fără adăpost au fost cele care au forțat intrarea în ele, rupând ușile și ferestrele vechi ale gării. Oamenii au lăsat în urma lor dejecții și mizerie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *