A refuzat să-şi exercite dreptul de preemţiune. Ministerul Culturii – neinteresat de Castelul Pogany din Retezat

Un castel din Retezat, inclus în grupa A a Patrimoniului Naţional, este neinteresant pentru Ministerul Culturii (MC), care şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune al statului, asta deşi este unul dintre puţinele edificii baroce din Transilvania aflate încă în bună stare de conservare şi funcţionare.

castel3Castelul Pogany din Retezat, o bijuterie arhitecturală a vremurilor, ar putea fi pus în vânzare, prin licitaţie, concurs de oferte sau prin tranzacţie privată de către reprezentanţii Artmark Historical Estate. Asta după ce Ministerul Culturii a refuzat dreptul de a-şi exercita preemţiunea statului la cumpărarea monumentului istoric.

Sub deviza “nu există viitor fără istorie”, Artmark Historical Estate activează pentru punerea în circulaţie şi în valoare şi a monumentelor uitate. Cu soluţii pragmatice pentru conservarea şi valorificarea castelelor şi monumentelor de artă, specialiştii îşi propun să recupereze şi conserve valorile autentice româneşti prin găsirea pentru acestea a unui proprietar care să le merite. Artmark Historical Estate este divizia casei de licitaţii Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă. După modelul marilor firme internaţionale de consultanţă imobiliară, Artmark Historical Estate oferă clienţilor săi acces la acest segment special de piaţă, dedicat proprietăţilor istorice şi de artă, precum palate, castele, cetăţi, conace şi vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice. Printre ele şi Castelul Pogany din Retezat, care şi-a câştigat notorietatea şi datorită istoriei artistice anexe a familiei nobiliare Pogány – parte a elitei transilvănene din secolul al XIX-lea, după cum precizează cei de la Artmark.

Un nume celebru desprins din această familie este cel al pictoriţei Margit Pogány, modelul şi iubita lui Constantin Brâncuşi. “Domnişoara Pogány” este una dintre celebrele opere ale lui Brâncuşi, diferite versiuni ale operei aflându-se în instituţii prestigioase, precum Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) şi Muzeul de Artă din Philadelphia.

 

La poalele Retezatului

 

Castelul Pogany se află situat aproape de Haţeg, în comuna Păclişa, la o distanţă de aproximativ 15 km de Parcul Naţional Retezat. Imobilul datează din secolul al XIX-lea, a fost construit în stil baroc, apoi modificat prin adăugarea de elemente neogotice precum turnul prevăzut cu un parapet crenelat asemănător cu turnurile fortificaţiilor medievale.

Construcţia a fost proiectată cu două niveluri şi un număr de 22 de încăperi. În jurul clădirii se află un parc de aproape 19 hectare, iar acesta este străbătut de un pârâu şi de alei de-a lungul cărora te poţi plimba în voie, dar şi un heleşteu şi chiar terenuri de sport.

Iniţial, acest monument istoric a servit drept reşedinţă a familiei nobiliare Pogány, o familie transilvăneană de renume, avînd origini pe valea Mureşului. După cel de-al Doilea Război Mondial, armata rusă a ocupat castelul şi l-a transformat într-o cazarmă pentru soldaţi, lucru care a atras după sine şi o modificare a stilului arhitectural.

În timpul regimului comunist, palatul din Păclişa a fost folosit în diverse scopuri sociale, iar după 1989 aici a fost amenajat sediul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă “Dr. V. Ilea”, castelul găzduind saloane pentru bolnavi şi sediile administrative ale instituţiei. Statul român a retrocedat Castelul Pogány moştenitorilor familiei transilvănene, stabiliţi în Aiud, care au accesat diverse fonduri pentru reabilitarea şi consolidarea construcţiei. Alte lucrări de restaurare au mai avut loc la începutul anilor nouăzeci.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia