A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere

Instituția Prefectului-județul Hunedoara a definitivat PLANUL DE MASURI PENTRU REDUCEREA RISCULUI DE CONTAMINARE CU CORONAVIRUSUL SARS COV 2 ÎN TIMPUL SUSȚINERII PROBEI PRACTICE A EXAMENULUI PENTRU OBȚINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE.”

Potrivit documentului, începând de astăzi, 2 iunie 2020, a fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cu respectarea unor măsuri de protecție față de posibila infecție cu noul coronavirus, atât a candidaților cât și a examinatorilor și a personalului.

Astfel, pentru salariații Serviciului public comunitar de regim permise și înmatriculări” sunt luate următoarele măsuri:

– vor fi testați pentru verificarea imunității la Sars CoV 2 la începutul activității din program si se va repeta la 14 zile după aceasta testare.

– pe parcursul desfășurării examenului vor fi obligați sa poarte echipamentul de protecție adecvat, adică măști si mănuși de protecție, pe care le vor schimba după 6 ore de examinare.

– daca se consideră ca autoturismul pregătit pentru examinare nu îndeplinește condițiile de securitate maximă de reducere a riscului de contaminare virală Sars CoV 2, vor refuza începerea examinării până la efectuarea unei dezinfecții corespunzătoare.

Instructorii auto:

– vor efectua, cu ajutorul unor servicii specializate, curățarea și dezinfecția autoturismului înainte de prima examinare și după fiecare candidat.

– vor purta pe tot parcursul examinării mască și mănuși de protecție, pe care le vor schimba după 6 ore de utilizare sau ori de cate ori este nevoie.

– vor efectua triajul epidemiologic al candidaților la intrarea în examen, verificând temperatura prin scanare si simptomatologia prezentată. Daca temperatura este peste 37,3 gr.C se va repeta verificarea temperaturii. Menținerea acestei temperaturi va fi urmata de anunțarea situației salariaților Serviciului de regim premise si înmatriculări, care vor interzice prezentarea candidatului la examen și îndrumarea lui spre medicul de familie sau serviciul de urgenta pentru a fi testat RT-PCR pentru Sars CoV 2.

– vor anunța salariatii Serviciului regim premise si inmatriculari dacă candidații au venit ilegal din izolare sau carantină, fiind interzisă examinarea acestora.

Candidații pentru examinare:

– vor prezenta instructorilor datele despre starea lor de sănătate din ultimele 7 zile și alte date solicitate de aceștia.

– vor purta pe tot parcursul examinării măști si mănuși de protecție, conform legislației in vigoare.

– daca cumva au efectuat un test pentru evidențierea coronavirusului Sars CoV 2 îl vor prezenta instructorului și comisiei de examinare.

– pe parcursul examinării vor evita contactul cu comisia de examinare si cu cei care vor fi prezenți in autoturismul în care vor susține examenul.

Totodată, vă informăm că astăzi, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis un ordin prin care, în urma trecerii în rezervă, cu drept de pensie, a șefului de serviciu, comisar șef Ovidiu Martin, atribuțiile sunt preluate de comisar șef Marius Ioan Meltiș.

Instituția Prefectului-județul Hunedoara

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara         Prostituție sub amenințarea unei grupări de interlopi din Valea Jiului         S-au publicat rezultatele la Bacalaureat. 9 elevi de nota 10 în județul Hunedoara         Trafic rutier închis temporar pe strada Hărăului         Mineri intoxicați cu fum și gaze toxice în subteranul Minei Livezeni         Cristian Coroiescu, liderul ALDE Călan, candidează la Primăria Călan         Mocănița va circula din nou, în această vară, pe calea ferată îngustă Brad – Crișcior         Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată