A fost reluată activitatea de colectare a deșeurilor menajere în zonele Brad, Deva – Hunedoara și Hațeg

1670

Luni, la trei zile după ce a anunțat încetarea prestării serviciilor de salubrizare, în cea mai mare parte a localităților hunedorene, operatorul Brai-Căta a reluat ridicarea deșeurilor menajere.

„Conform monitorizării din teren, SC Brai – Căta SRL a reluat activitatea de colectarea a deșeurilor menajere în unele municipii și orașe ale județului Hunedoara. Începând de astăzi, 6 decembrie, serviciul de colectare a deșeurilor municipale își va respecta programul normal de lucru, în toate cele 61 de Unități Administrativ Teritoriale, pe raza cărora operează”, a informat, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri, din care fac parte Consiliul Județean Huendoara și primăriile comunelor și orașelor din județ.

De sâmbătă, locuitorii a peste 60 de comune și orașe din județul Hunedoara au rămas cu gunoaiele neridicate de la punctele de colectare stradale. Doar orașele din zona Văii Jiului, unde serviciile de salubrizare sunt gestionate de altă societate, nu au fost afectate de oprirea activității de ridicare a deșeurilor.

Vineri, operatorul Brai-Căta, care gestionează din 2018 serviciul de salubrizare în localitățile din zonele Deva – Hunedoara, Hațeg și Brad, ca urmare a încheierii unor contracte cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri, a anunțat încetarea prestării serviciului de salubrizare în cele trei arii de delegare. Firma de salubrizare și-a motivat decizia anunțând că nu mai este posibilă realizarea plăților necesare prestării serviciului – plata combustibilului, achitarea tarifului la depozitul ecologic, plata remunerației personalului angajat, plata obligațiilor fiscale etc. Reprezentanții societății au arătat că au de recuperat datorii cumulate în valoare de 14 milioane de lei de la primăriile din zonele Hațegului, Devei și Hunedoarei și din zona Brad. În același timp, potrivit acestora, Consiliul Județean Hunedoara a indisponibilizat prin poprire toate conturile bancare ale societății.

Consiliul Județean Huendoara a informat că s-a procedat la executarea silită a operatorului de salubrizare, după ce în baza sentinței civile nr. 2523/2021 a Tribunalului Hunedoara, SC Brai-Cata SRL a fost obligată la plata sumei de 7.820.257 lei reprezentând redevența datorată din 2019-2020 Consiliului Județean Hunedoara, iar suma ce constituie redevența la bugetul județului Hunedoara nu a fost plătită. Datoria totală a operatorului SC Brai-Cata SRL către bugetul județului Hunedoara este de 27 de milioane de lei, arătau reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.

Duminică, reprezentanții primăriilor hunedorene și ai Consiliului Județean Hunedoara au solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să adopte o hotărâre prin care, în cele 61 de localități afectate de suspendarea serviciilor de salubrizare, să fie declarată starea de alertă. „Starea de alertă este necesară în vederea remedierii cât mai rapide a situației deosebit de gravă creată de operatorul de salubritate. După declanșarea stării de alertă, ADI Serviciul Integral de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara,va dispune de un cadru legal în vederea contactării unei firme de salubritate care să remedieze această situație și să elimine disconfortul creat cetățenilor, în cel mai scurt timp”, informau reprezentanții ADI.

Nu a mai fost nevoie de măsurile impuse de starea de alertă, pentru că de luni dimineață, operatorul privat a reluat ridicarea gunoaielor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *