300 de şomeri din Hunedoara sunt recalificaţi în meserii cerute pe piaţă

IMG_0412Proiectul derulat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara oferă şansa la recalificare persoanelor mai puţin ofertate pe piaţa muncii. Cei mai mulţi dintre hunedorenii înscrişi la cursurile organizate de AJOFM Hunedoara, în parteneriat cu o firmă specializată, sunt şomerii de lungă durată şi cei cu vârste de peste 45 de ani. Şi tinerii au fost beneficiari ai proiectului AJOFM. „Proiectul se adresează şomerilor de lungă durată şi se desfăşoară pe o perioadă de 16 luni. A fost început în iulie 2014 şi se va încheia în noiembrie 2015. Cursurile desfăşurate sunt în număr de 21”, a spus Adina Pal, managerul proiectului „Calificarea, o şansă în carieră”. Meseriile în care şomerii incluşi în proiectul AJOFM Hunedoara au ocazia să se specializeze sunt: lucrător în cultura plantelor, lucrător în comerţ, peisagist, bucătar şi confecţioner tâmplărie aluminiu şi mase plastice. De asemnea, participanţii pot învăţa limba germană şi limba engleză.

Peste 40 de hunedoreni vor fi angajaţi la absolvirea cursurilor de specializare, au mai precizat reprezentanţii AJOFM Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Iată 4 dintre cele mai populare mituri și credințe false despre pariurile sportive         Accident grav pe Calea Zarandului         Polițiștii au alergat aproape un kilometru un tânăr acuzat că a furat 1.000 de lei         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști