2400 KM FAIR-PLAY, CU O BICICLETĂ DE LA DHS. Maratonistul Daniel Horhogea a ajuns în Hunedoara, în drumul de 2.400 de kilometri spre Paris

Daniel Horhogea este protagonistului unui proiect inedit: o cursă București – Paris pe care o va parcurge în perioada 7 mai – 10 iunie, în alergare și cu bicicleta. Printre cei care îl sprijină pe sportiv se află EUROSPORT DHS. Daniel Horhogea și ajutorul său Daniel Mărăcine au trecut prin județul Huendoara și au făcut o oprire la fabrica de bicicelete din Sântuhalm.
Daniel Horhogea (32 de ani) își dorește să ducă la capăt un proiect inedit, cel de a ajunge în alergare și pe bicicletă la Paris, la finalul unei curse de 2.400 de kilometri începută din București, în 7 mai.

Fabrica de biciclete EUROSPORT DHS a fost locul unde au poposit Daniel Horhoge ași prietenul său Daniel Mărăcine în drumul lor spre Paris, după peste 400 de kilometri din cursă. EUROSPORT DHS este și una dintre companiile care îl sprijină pe sportiv, iar bicicleta Devron cu care acesta se deplasează a fost fabricată la Sântuhalm. Daniel Horhogea și ajutorul său Daniel Mărăcine au trecut prin județul Hunedoara și s-au oprit și la Deva de unde Horhogea urma să parcurgă etapa pe bicicletă

Daniel Horhogea a povestit că a pornit în 7 mai din București, iar în primele zile de concurs nu a întîmpinat probleme și nu a resimțit oboseala. „Am plecat de la Arena Națională din București, avem aproape 2400 de km de parcurs. Avem 2 etape, o zi bicicletă o zi alergare, totul este pentru o cauză caritabilă. Vreau să ajut baza sportivă CS 1 din Cartierul Dămăroaia al Capitalei. Urmează să strângem niște bănuți pentru oamenii de acolo pentru a face o bază europeană să arate frumos și la noi acolo. Nu facem nici o performanță din punct de vedere al sportului, totul este doar o călătorie, noi așa am numit-o cu un scop final caritabil. Ne-am propus să terminăm parcursul în apropierea stadionului Stade de France la data de 10 iunie în deschiderea campionatului European de Fotbal. Avem în spatele nostru niște oameni frumoși care ne-au susținut până acuma, fiecare după posibilități”, a declarat Daniel Horhogea.

După popasul la fabrica de biciclete EUROSPORT DHS, Daniel Horhogeaa ajuns la Deva, unde a fost așteptat de prietrenul său, maratonistul Aristide Necula. De asemenea, la sediul fabricii de biciclete, Daniel Horhogea și Daniel Mărăcine s-au cu Marius Petrache, multiplu campion la ciclism, care le-a făcut o ședință tehnică si le-a oferit câteva sfaturi. „Bicicleta cu siguranță va rezista. Sper să rezist și eu fizic până la Paris”, a declarat Daniel. Devron Bike este partener și sponsor al evenimentului.

Ajutor pentru pasionații de sport
Fost fotbalist, Daniel Horhogea susține că țelul său este de a ajuta oamenii. „Nu am reuşit în cariera de fotbalist dar am primit foarte multe lucruri făcând sport. În momentul de faţă sunt alergător amator şi m-am gândit să parcurg distanţa Bucureşti – Paris, 2.400 de kilometri, alergând şi pedalând. Preconizez că voi ajunge la Paris în 10 iunie, dată care coincide cu meciul de deschidere a Campionatului European de fotbal Franţa – România. Scopul final este de a strânge fonduri pentru modernizarea bazei unde am făcut junioratul. Îmi doresc prin acest gest să sprijin disciplina care m-a educat şi format ca individ. Totodată această călătorie reprezintă respectul meu pentru toţi sportivii de performanţă, pentru oamenii din spatele performanţelor lor şi nu în ultimul rând pentru antrenori. Donațiile se pot face în contul RO18BTRL04801201D12871XX, pe numele Daniel Horhogea”, este mesajul lui Daniel.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău (PNL): Prima ordonanță a Guvernului Orban rezolvă problemele majore ale minerilor din Valea Jiului!         PREMIERA SÂMBĂTĂ. Teatrul de Artă Deva, bastion cultural hunedorean, vă aduce Elogiul vieţii. “Glory of living”         Marile săli ale Castelului Corvinilor au intrat în șantier         Povestea tristă a unei familii rămase fără casa din mijlocul pădurii         Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu