200 de ani de la moartea corifeului Școlii Ardelene, Ioan Budai Deleanu

Ioan Budai-Deleanu s-a născut 6 ianuarie 1760, în localitatea Cigmău (localitate din Imperiul Habsburgic la acea vreme și trece în eternitate 24 august 1820, la Lemberg (localitate din Imperiul Austriac). A fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene.

Astăzi, 24 august 2020, Ioan Budai Deleanu ar fi trebuit serbat cu mare fast! 200 de ani de la trecerea în eternitate a unui mare român uitat de concetățeni. Din nefericire nu este așa, unul dintre „stâlpii” Şcolii Ardelene, autorul singurei epopei din istoria literaturii române, Ion Budai-Deleanu, născut în satul Cigmău, este astăzi este dat uitării și de locuitorii satului său natal.

Puţini, sau chiar mai nimeni nu îi cinstesc astăzi memoria, cum ar trebui unuia dintre promotorii latinităţii poporului român. Casa în care s-a născut cărturarul din Cigmău nu mai există. Doar o placă ştearsă de vreme, aşezată pe şcoala din sat, renovată recent, mai aminteşte de trecerea acestuia pe meleagurile hunedorene.

Despre faptul că autorul „Ţiganiadei” este fiul acestor locuri aminteşte o placă de marmură ştearsă în parte de vreme, aşezată pe zidul şcolii. Placa stă mărturie despre locul unde a fost cândva casa în care s-a născut poetul. Preotul satului este singurul care ştie mai mult despre Ion Budai-Deleanu, decât că este autorul „Ţiganiadei”.

Poet, filolog şi istoric marcat de locurile natale

Mai mult decât un simplu poet, Ion Budai-Deleanu a fost un recunoscut filolog şi istoric. Este primul dintre cei zece copii ai preotului unit Solomon Budai. De altfel, numele „Buda” este destul de des întâlnit în Cigmău, dar nimeni nu ştie dacă există vreo legătură între familia cărturarului şi cei care poartă acum acest nume. Între 1780 şi 1856, Parohia din Cigmău număra cinci preoţi. Sunt cunoscuţi patru fraţi ai cărturarului. Unul Aron, secretar de tezauriat în Sibiu, altul, împiegat la Oficiul salinelor din Oradea Mare. Se presupune un al treilea, preotul Solomon Budai din Cigmău, unde, în 1849, întâia şcoală se deschide sub conducerea învăţătorului Petru Budai. Avem de-a face, aşadar, cu o familie de cărturari. Ion Budai-Deleanu a urmat şcoala în satul natal. De aici, rămâne cu foarte multe amintiri, transpuse mai târziu în lucrările sale. De altfel, chiar autoexilat în Galiţia, Ion Budai-Deleanu rămâne în suflet acelaşi ţăran ardelean, plecat cândva din Cigmăul natal. Din notele sale, putem afla că „în apropierea Cigmăului se aflau năruiturile unei cetăţi romane, a cetăţii Ceugmei, de unde vine şi numele satului”, zice poetul. „Mai încolo, în zare, se ridică Retezatul. Ţiganii foarte pitoreşti îşi au sălaşele la marginea satelor ardeleneşti. În tinda multor biserici se găsesc zugrăvite cu umor muncile iadului, aidoma bisericii noastre, şi pe multe cruci stau scrise versuri vesele, care amintesc de viaţa răposatului”. Şi în ziua de astăzi, unele epitafuri gravate pe crucile din Cigmău sunt poezioare amuzante despre viaţa defunctului. Ion Budai Deleanu continuă studiile la Seminarul de la Blaj, urmează apoi, la Viena, Facultatea de Filozofie, iar ca bursier la Colegiul Sf. Barbara, studiază Teologia, luându-şi doctoratul la Erlau. La Viena îi întâlneşte pe Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Samuil Vulcan, cu care se împrieteneşte. Este apropiat de cultura latină, greacă, italiană, polonă, franceză şi germană, iar prin intermediul acestora cunoaşte şi literatura spaniolă şi engleză. Prin formaţia sa literară, umanistă, împletită cu filosofia şi ideologia politică iluministă, devine unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai Şcolii Ardelene. La Viena, înainte chiar de a sfârşi studiile, a început să lucreze la un lexicon românesc – nemţesc şi nemţesc – românesc. Între 1786 şi 1787, a încercat să se preoţească la Blaj, dar fiind o fire foarte independentă, nu a suportat regimul impus de Episcopul Bob, om foarte avar, care se înconjura de rude şi îi asuprea pe călugări. Se exilează pentru tot restul vieţii la Lemberg (Lvov), capitala Galiţiei, unde ocupă postul de secretar de tribunal, apoi consilier de curte. Aici se căsătoreşte, în 1793, cu Mariana de Mikolaewicze, fiica unor armeni înstăriţi, cu care va avea trei copii. Nu rămâne izolat, chiar departe de casă, ci păstrează legături strânse cu românii din Polonia şi Bucovina, dar mai ales cu ardelenii. În 1815, mitropolitul Veniamin Costache îi face propunerea de a veni profesor la Seminarul de la Socola, dar Budai – Deleanu refuză oferta, din motive rămase necunoscute.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!