2 milioane de euro, prima strigare pentru complexul turistic de la Vaţa Băi

Considerat cu ani în urmă „perla” Romtelecom, complexul Vaţa Băi este scos la vânzare de către proprietar. Suma este impresionantă, respectiv 2 milioane de euro fără TVA, dar şi dotările sunt pe măsură.

statiunea_vata_1După ce s-a încercat închirierea lui, însă fără succes, Complexul turistic al Romtelecom de la Vaţa Băi este scos la vânzare pentru suma de 2 milioane de euro, la care se adaugă şi TVA. Criza financiară, care şi-a pus puternic amprenta şi în turism,  a pus lacătul pe luxosul complex turistic care, oricum, de la darea în funcţiune, a trecut prin mâinile mai multor administratori. De la Romtelecom a ajuns, în 2008, la Ministerul Apărării, care intenţiona să o transforme în bază de tratament pentru soldaţii  întorşi din teatrele de operaţiuni din Irak sau Afganistan. Astfel, ministrul apărării de atunci, Teodor Meleşcanu, a bătut palma cu Romtelecom, care a permis ca noul chiriaş să funcţioneze, fără a plăti vreun ban, timp de mai bine de şase luni. În 2010, însă, Ministerul Apărării, prin ministrul Gabriel Oprea, a decis să renunţe la contract, motivând, într-un comunicat de presă, că bugetul nu are bani pentru a plăti chiria stabilită aproximativ 300.000 de euro pe an, iar complexul turistic a fost închis. Ulterior, Consiliul Judeţean anunţa intenţia de a-l prelua, însă legal, nu a fost posibil. Aşa că s-a găsit un investitor privat, numai că şi firma în cauză s-a retras după doar câteva luni de administrare, pe motiv că, în ciuda investiţiilor, profitul se lăsa aşteptat. În 2011, Romtelecom a  căutat un nou investitor dispus să îl închirieze, dar cum ofertele nu au curs, complexul este scos acum la mezat. Complexul turistic este situat în apropiere de drumul european 79 care face legătura între Deva şi Oradea, iar aracţia principală a zonei o reprezintă apele termale ce sunt valorificate in cadrul Centrului de Sănătate, proprietate Romtelecom. Terenul pe care este amplasata staţiunea Vaţa Băi, are o suprafaţă totală de 57.093 mp şi este format din mai multe loturi de teren alăturate. O suprafaţă de 47.290 mp se află în concesiune de la Primăria Vaţa, iar alţi 9.803 mp se afla în proprietatea Romtelecom.  Complexul cuprinde trei hoteluri, de 2, 3 şi 4 stele, complet mobilate, împreună cu 3 restaurante, spaţii de servicii, băi exterioare, un centru balneoclimateric, dar şi spaţii de agrement. De asemenea, Centrul de sănătate din cadrul complexului Vaţa Băi oferă condiţii de tratament şi odihnă, beneficiind de cabinete medicale dotate: EKG, ecograf, balneologie, sală de sport de recuperare fizică pentru orice afecţiune, precum şi sală de fitness. Centrul SPA este echipat cu laboratoare medicale de fizioterapie, chinetoterapie, hidroterapie şi EKG.

În trecut, complexul turistic de la Vaţa a fost preferatul multor oameni de afaceri din judeţul Hunedoara pentru petreceri private sau chiar nunţi. Printre cei care s-a căsătorit aici este şi miliardarul Alin Simota, care în anul 2003 şi-a unit destinele cu Mirela Pintican, devenită ulterior Mirela Litera.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “2 milioane de euro, prima strigare pentru complexul turistic de la Vaţa Băi

Lasă un răspuns la Vladimir Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare         Momente cumplite pentru două adolescente și pentru o femeie din Lupeni         Spitalul județean din Deva a intrat în carantină         Anchetă la o școală din Brad, după ce patru eleve s-au simțit rău, iar două au ajuns la Urgențe         Spitalul din Hunedoara intră în carantină         BANII N-AU MIROS, DAR ORĂŞTIENII AU. Situaţie explozivă la Tudraş: după duhoarea porcăriei urmează putoarea de hoit ars         Investiție în educație. Clădire nouă pentru laboratorul de robotică de la Liceul „Traian Lalescu”         Soluție agreată pentru Termocentrala Mintia: preluarea de către Primăria Deva sau CJ Hunedoara         PSD nu-i lasă pe liberali să dărâme Guvernul Orban II         PLUS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Hațeg         SENTINȚĂ ÎNTOARSĂ DE CEDO. Cazul fetei de 11 ani, însărcinată după ce a fost abuzată sexual de 5 bărbaţi         Pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara a fost închisă după un atac informatic         Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene