15.9 C
Deva
sâmbătă, mai 4, 2024

17 familii din Hunedoara au primit terenuri gratuit pentru a-și construi locuințe

17 familii din Hunedoara își vor putea construi case pe un teren oferit gratuit de municipalitate, în apropierea Pădurii Chizid. Alte patru parcele au rămas, deocamdată, neatribuite, urmând ca procedura să fie reluată atunci când se vor aduna din nou dosare complete. Pentru loturile de câte 300 de metri pătrați au fost depuse 92 de cereri la primărie, însă doar 17 au fost declarate eligibile.

În 31 august, printr-o hotărâre de Consiliu Local, municipalitatea a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită suprafețelor de teren din vecinătatea Pădurii Chizid, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, iar în aceste zile, angajații primăriei curăță și igienizează terenurile care vor fi date în folosință tinerilor.

Tinerii din municipiul Hunedoara care au forit să li se atribuie gratuit un teren pentru construirea unei locuinţe au putut depune documentele necesare până la 1 martie 2021.

În urmă cu un an, Consiliul Local Hunedoara a adoptat un regulament în baza căruia municipalitatea să poată atribui cu titlu gratuit parcele de teren, în baza Legii 15/2003. Acesta prevede ca soliciantul să depună o singură cerere, în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia, să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în municipiul Hunedoara. O altă condiţie a fost ca tinerii să nu fi avut sau să nu deţină în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în Hunedoara cât şi în alte localităţi.

„Primăria Hunedoara a identificat în apropierea Grădinii Zoologice, între străzile Carol Davilla şi Tineretului, 21 de parcele de teren, cu suprafeţe de aproximativ 300 de mp fiecare, ce pot fi atribuite tinerilor interesaţi. Conform Legii 15/2003, pot beneficia de terenuri gratuite pentru construcţia unei locuinţe, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani la data depunerii cererii”, informa Primăria Hunedoara.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/