150 de locuri de muncă sunt oferite de o fabrică din Hunedoara

Fabrica de cablaje auto Dräxlmaier din municipiul Hunedoara, aflată în proces de extindere, a scos la concurs 150 de locuri de muncă, destinate persoanelor cu studii medii, au anunțat reprezentanții societății, la întâlnirea organizată miercuri, cu conducerea Primăriei Hunedoara, în care și-au prezentat oferta de locuri de muncă. „Pentru a veni atât în sprijinul angajatorului, cât și al cetățenilor municipiului Hunedoara am hotărât să primim și la sediul primăriei CV-urile persoanelor interesate”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

În momentul de față, societatea are peste 1.700 de angajați, iar pentru anul următor se preconizează scoaterea pe piață a încă 1.000 de locuri de muncă pentru hunedoreni, a informat Primăria Hunedoara.

Recent, Draexlmaier anunța că va investi peste 150 de milioane de euro până în 2018 într-un amplu proces de extindere, care va cuprinde în special fabricile din Hunedoara şi Braşov. În Hunedoara, suprafaţa fabricii actuale, se va dubla practic, lucrările urmând să fie gata în 2017. Grupul Dräxlmaier, cu sediul în Germania, a fost fondat în anul 1958 și este printre cei mai importanți producători de componente pentru industria auto mondială. Fabrica din Hunedoara a fost deschisă în anul 2003, având la atunci 150 de angajați.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva