10 hectare de ghiocei, îmbracă primăvara în alb şi verde Platoul Vârtoapelor

De sub frunzele veştede, se înalţă o adevarată armată de soldăţei, cu suliţe ascuţite şi cu coifuri albe, brodate cu un fir de verde. Sunt “ghioceii bogaţi”, cum le spun localnicii.

La mai puţin de 60 de kilometri de Deva, neştiut de turişti, există un loc a cărui frumuseţe este greu de egalat. Unul dintre cele mai spectaculoase şi frumoase locuri din România în prag de primăvară este Platoul Vârtoapelor, din Munţii Orăştiei, în apropiere de fosta capitală a Daciei. La graniţa dintre cele două anotimpuri, în perioada martie-aprilie, în funcţie de cât de înaintată este primăvara, acest loc se transformă într-unul fără pereche, prin apariţia ghioceilor. Milioane de ghiocei, adunaţi într-un singur loc, o armată de soldăţei, în alb şi verde.

 

Tărâmul tinereţii fără bătrâneţe
ghiocei”10 hectare de ghiocei, 10 hectare de alb şi verde, 10 hectare de covor sfânt şi sublim, ascunse în imensitatea unui loc mirific… Nici aparatul de fotografiat, nici ochiul fiecăruia dintre noi şi nici vorbele nu reuşesc să cuprindă adevărata dimensiune a locului. Este tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. Cine nu vede acest loc pleacă un pic mai sărac. Aşa că, îmbogăţiţi-vă din timp!’’, spune jurnalistul Vladimir Brilinsky, care a fost de zeci de ori în acest loc sacru. Pot fi admiraţi timp de două săptămâni Ceea ce este şi mai special la aceşti timizi vestitori ai primăverii este înfăţişarea lor, care nu se aseamănă cu cea a ghioceilor obişnuiţi. Soldăţeii cu suliţe ascuţite şi cu coifuri albe, au o altă ţinută, fiind denumiţi de localnici “ghiocei bogaţi”. Ei au o perioadă scurtă de viaţă de aproximativ două săptămâni, perioadă în care îmbracă într-un covor în alb şi verde Platoul Vârtoapelor.

„Recomand tuturor iubitorilor de frumos să meargă acolo. Ca într-un pelerinaj. Un pelerinaj la nenăscutele privelişti, pe care fiecare poate să le descopere. Nu poţi vedea aşa ceva niciunde”, adaugă jurnalistul, cu sfat pentru cei ce merg acolo să admire acest loc unic, să respecte natura, să arate că au bunul simţ elementar de a nu murdări sau distruge farmecul poienii ghioceilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului