1.400 de copaci tăiați ilegal de o rețea sprijinită de un pădurar

Marți, poliţiştii din Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara, au efectuat cinci percheziții domiciliare și pus în executare șapte mandate de aducere, emise pe numele unor persoane faţă de care au loc cercetări pentru tăiere fără drept de arbori, furt de arbori (şi complicitate la comiterea acestor infracţiuni), gestiune frauduloasă, amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și falsificarea de instrumente oficiale

„Poliţiştii au ridicat pentru cercetări, de la domiciliile color vizaţi de anchetă, 47,2 metri cubi de material lemnos de diferite esențe, dar şi alte mijloace materiale de probă necesare soluţionării cauzei (motoferăstraie, unelte folosite la exploatarea materialului lemnos), cinci autovehicule, diferite sume de bani în lei şi euro, peste 900 de litri de motorină şi 4.700 de țigarete de diferite mărci, fără timbru fiscal”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Poliţiştii au stabilit că de la începutul anului până în prezent, atât din pădurea deținută de un localnic din Brad, cât și din pădurea Ocolului Silvic Brad suspecții au tăiat fără drept și au furat peste 1.390 de arbori, material lemnos pe care ulterior l-au folosit în gospodăria proprie sau l-au comercializat către diferite persoane de pe raza municipiului Brad și a comunelor arondate. „Poliţiştii au mai stabilit că pădurarul care avea în gestiune fondul forestier din care au fost comise faptele, ar fi primit diferite sume de bani, în schimbul acoperirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, a informat IPJ Hunedoara.

Faţă de trei dintre bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 41 de ani, printre care se numără şi pădurarul, a fost luată măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, iar față de alţi trei, cu vârste între 21 şi 60 de ani, a fost luată măsura reținerii preventive, pe o perioadă de 24 de ore. Aceştia din urmă urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării unor măsuri preventive.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție         Spitalul Județean Deva a intrat în carantină         Doi pacienți morți în Hunedoara aveau și Covid – 19. Erau vârstnici, cu boli grave         Trei cazuri de coronavirus în municipiul Hunedoara. Un medic a fost diagnosticat pozitiv         Mesajul tranșant al unui medic ginecolog din Brad despre criza coronavirus         TEATRU: „Întâlnire la voi acasă”         BANII NOŞTRI. Deprecierea leului a luat o pauză         ANUNŢ! Auchan anunță case dedicate pentru ONG-uri și vârstnici         România a ajuns la 1.760 de cazuri de coronavirus         Coronavirus: doi pacienți decedați la Spitalul județean din Deva aveau și Covid 19