: COMUNITATE

Act de naştere pentru operatorul unic de termoficare din Valea Jiului

Societatea unică de termoficare ce va funcţiona la nivelul întregii Văi a Jiului este cu un pas mai aproape de a fi funcţională. Deja a fost întocmit actul...

Un pas până la redeschiderea Spitalului din Petrila

Spitalul de la Petrila este la un pas de a fi redeschis, chiar dacă sunt deja câteva zile de întârziere faţă de termenele propuse iniţial. Autorizaţia de...

Concert coral în Peştera Bolii

Peştera Bolii, de lângă Petroşani, a  fost din nou scena de descfăşura4re a deja tradiţionalului Concert Acapella, la care a luat parte şi Corul minerilor din...

Elevii, atraşi la şcoală cu ajutorul experimentelor inedite

Seria atelierelor din proiectul „O şansă europeană pentru copiii români”, a continuat şi pe parcursul ultimelor luni, prin intermediul Asociaţiei...

Trofeul “Steluţele Cetăţii”, câştigat de o talentată orădeancă

29 de finalişti din cinci judeţe, plus Bucureşti au concurat vineri pentru a câştiga marele trofeu al Festivalului Interjudeţean de Muzică Uşoară pentru...

Castelul Corvinilor va fi timp de o săptămână platou de filmare

În cadrul „Festivalului de Artă şi Documentare”, ce se va desfăşura pe parcursul săptămânii viitoare, organizatorii evenimentului vor realiza un documentar...

Elevii hunedoreni au fost învăţaţi să se ferească de infracţiuni

Poliţiştii le-au predat elevilor Colegiului Cetate din Deva lecţii despre ce riscă atunci când încalcă legea, chiar şi fiind minori. „Vrem ca tinerii cu...

Ministerul Educaţiei pune degetul pe rană. Profesorii universitari, obligaţi să respecte drepturile studenţilor

Studenţii nu au doar obligaţii, ci şi drepturi legale, odată cu adoptarea de către Ministerul Educaţiei a Statutul Studentului, la propunerea ANOSR. Iar dacă...

Festivalul internaţional „Copil ca tine sunt şi eu”

Acţiunea, care se află la cea de-a noua ediţie, se desfăşoară în Simeria şi se adresează copiilor cu sau fără cerinţe educaţionale speciale Joi a avut loc...

„Târgul de dinozauri”, câştigat de elevii din Baru

Peste 3.000 de elevi şi profesori au participat la competiţia organizată de Şcoala Discovery şi Ministerul Educaţiei, desfăşurată în lunile aprilie şi mai ...

În 2012. Celulele stem apără de boli letale circa 300 de bebeluşi hunedoreni

Uneori pot salva chiar viaţa celui mic, sau a fratelui său, dacă este sută la sută compatibil. Însă preţul recoltării şi procesării acestor mici celule...

Au greşit şi sunt buni de plată. Doi şefi de la ApaServ puşi să achite peste 100 mc de apă reclamaţi de o consumatoare

Pe principiul „cine nu deschide ochii, deschide punga”, doi şefi de la Apa Serv Valea Jiului SA sunt buni de plată. De precizat că este în premieră  când, la...

DE ZIUA MEDIULUI: Omul care face naveta, zilnic, între natura moartă şi natura vie

Când munca unui om se învecinează cu moartea, viaţa capătă alt înţeles. Alexandru Cornel îşi împarte viaţa între Medicina Legală şi custodia pentru...

Pentru prima dată.Grădiniţele hunedorene rămân goale pe jumătate

După criza de locuri din grădiniţe de acum câţiva ani, numărul copiii înscrişi în această primăvară, este cu mult mai mic decât clasele pregătite pentru...

Hunedoara, la limită în privinţa poluării

  Dacă în urmă cu câţiva zeci de ani, Hunedoara era unul dintre cele mai poluate judeţe din ţară, în acest moment calitatea aerului este rareori...

Gunoaie în loc de cinematograf, la un pas de Primăria Petroşani

Nu au încă cinematograf, dar au suficiente gunoaie urât mirositoare, aruncate chiar sub geamul lor. Locatarii blocului unde se reamenajează Cinematograful Victoria,...

”Steluţele Cetăţii” se pregătesc de finală

Cei 29 de concurenţi care au trecut de preselecţii se vor „duela” vineri pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în timp ce sâmbătă...

Circa 500 de elevi renunţă anul ăsta benevol la Bac

Dintre absolvenţii din acest an, în jur de 500 de elevi au preferat să mai amâne o perioadă examenul maturităţii. Aproape 1.000 de candidaţi provin din...

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, celebrează Săptămâna Europeană a Geoparcurilor

Iubitorii de ştiinţă şi natură de toate vârstele sunt invitaţi la o serie de activităţi ştiinţifice la culturale, educaţionale şi cu scop geoturistic...

Vânătoare de terase ilegale în Deva

Patru terase care funcţionau ilegal în municipiul reşedinţă de judeţ au fost închise forţat în cursul zilei de ieri. La acţiune au participat reprezentanţi ai...

135 de hunedoreni angajaţi pe loc la Bursa Locurilor de Muncă

Din cele aproape 700 de persoane în căutarea unui loc de muncă care s-au prezentat la Bursă, 185 au fost selectate în vederea angajării 185 de persoane dintre care...

Petrila intră în sărbătoare

După ce la Petroşani mii de oameni au petrecut în stradă, la manifestările reunite sub genericul de Zilele Municipiului Petroşani, acum este rândul Petrilei să...

Colţul Brâncuşi, la Muzeul Mineritului

Autorităţile locale de la Petroşani, în colaborare cu Asociaţia Petro Aqua, inaugurează vineri, la Muzeul Mineritului, o expoziţie dedicată marelui sculptor...

Elevii hunedoreni ispitiţi cu tehnici ale spionilor pentru copiat la BAC

Absolvenţii  de liceu care nu au avut timp să îşi însuşească materia nici în ultimul ceas primesc „ajutor” de pe Net. Cele mai sofisticate tehnologii sunt...

Zoo Hunedoara va fi deschisă doar pentru o zi

Grădina Zoologică din municipiul Hunedoara va fi deschisă de 1 iunie, pentru copiii care vor să o viziteze, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion....

VIDEO-FOTOGALERIE Elevii hunedoreni simulează o nuntă tradiţională

Prima temă dintr-un proiect care are ca scop reînvierea tradiţiilor populare, desfăşurată sub denumirea de „Nunta, tradiţie la români”, a fost găzduită...

Concursuri şi spectacole de anvergură, la Zilele Municipiului Petroşani

Petroşaniul intră în sărbătoare, iar localnicii sunt aşteptaţi să petreacă timp de patru zile în cadrul manifestărilor pregătite de municipalitate. Anul...

Copiii – voluntari în slujba vieţii

Elevii din municipiul Hunedoara pasionaţi de munte şi salvare montană, cu tot ce implică acest lucru, au şansa să se formeze profesional în acest sens în cadrul...

Problemele mediului, dezbătute în cadrul unui simpozion, la şcoala “Andrei Şaguna”

Vineri va avea loc cea de-a IV-a ediţie a simpozionului naţional “Natura, prietena mea” care are ca scop conştientizarea problemelor de sănătate a mediului ...

Cadouri de 60.000 de lei pentru copii

Primăria municipiului Hunedoara a alocat un buget de 60.000 de lei pentru a-i sărbători pe copii preşcolari şi pe elevii de clasale I – IV din localitate, cu...

Ziarul Hunedoreanului