Zilele comunei Veţel

În acest sfârşit de săptămână se va desfăşura cea de-a noua ediţie a deja tradiţionalei manifestări „Zilele comunei Veţel”.

Anul acesta, în plus faţă de cei precedenţi, harnicii locuitori ai comunei Veţel vor avea parte de trei zile de distracţie pe cinste. În cadrul ediţiei a IX-a a „Zilelor comunei Veţel” se vor organiza manifestări pentru publicul larg, care vor acoperi toată paleta de gusturi, indiferent de vârsta celor care, cu siguranţă şi în acest an, vor participa la eveniment. Majoritatea manifestărilor se vor desfăşura pe platoul din faţa Primăriei comunei Veţel, dar vor avea loc şi activităţi ce se vor derula pe bazele sportive din aşezările componente ale localităţii de lângă Deva. „Manifestările vor debuta vineri, 4 septembrie, la ora 18.30, pe platoul din faţa primăriei, când se va desfăşura spectacolul aniversar „A treia primăvară”, susţinut de Ansamblul „Cununa Veţelului”, invitaţi speciali ai evenimentului fiind ansamblurile „Mureşana” din Brănişca, „Flori mureşene” din Simeria şi „Junii Crişului” din Dieci, judeţul Arad, soliştii Adriana Ştefan, Costi Deoancă, Andrada Cerna, Gabi Nicolae, Letiţia Mihuţiu, Ionuţ Lupuţ, Alina Danc, Ovidiu Pîs şi Lorena Cheregi, precum şi instrumentiştii Dani Balea, Petrică Balea, Dorinel Suba, Laurenţiu Sav, Radu Gherman, Andrei Olari şi Fane Purţuc”, a declarat Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.

Sâmbăta tineretului

Ziua de sâmbătă, 5 septembrie, va fi dedicată tineretului şi sportului, în special. Astfel, pe stadionul din reşedinţa de comună, cu începere de la ora 15, va avea loc un meci de fotbal al copiilor din comună, cu această ocazie făcându-se şi înscrieri pentru grupele grupele de copii născuţi între anii 2003 şi 2006 de la AS Unirea Veţel. De la ora 16, în aceeaşi locaţie se va desfăşura finala „Cupei comunei Veţel”, care se află şi ea la cea de-a noua ediţie. Apoi, de la ora 18, pe terenul sintetic de la Leşnic va avea loc un meci de minifotbal de „old boys”. În fine, programul zilei dedicate tineretului şi sportului se va încheia cu un concert de muzică uşoară, care va începe la ora 19, pe platoul din faţa Primăriei comunei Veţel, pe scenă urmând a urca „Strong Band”, Marius Trif, Mona Drăghici, Andrei Ilea şi Cristina Vasiu.

Final cu nedee şi focuri de artificii

Cea de-a treia şi ultima zi a sărbătorii de la Veţel se va desfăşura tot pe platoul din faţa primăriei. „Manifestările vor începe la ora 16, cu premierea cuplurilor din comună care împlinesc 50 de ani de căsătorie, precum şi ai elevilor merituoşi de la şcolile din localitate. Apoi, de la ora 17, va avea loc un concert folcloric susţinut de Ana Maria Stana, Alexandru Vasiu, Oana Noja, Raul Cega şi ansamblurile „Cununa Veţelului” şi „Kelen Amentza” din Mintia, invitaţi speciali fiind Georgiana şi Ramona Viţa şi Petrică Miulescu Irimică, acompaniamentul fiind asigurat de formaţia condusă de Petrică Viţa. La finalul manifestărilor, către ora 22, va fi un foc de artificii şi o nedee, la care vor evolua Ramona şi Petrică Viţa şi Petrică Miulescu Irimică. Vă aşteptăm cu drag”, a lansat o invitaţie de nerefuzat Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.

Cea de-a noua ediţie a „Zilelor comunei Veţel” este organizată de Primăria, Consiliul Local şi Asociaţia Sportivă „Unirea” din localitate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva