Vara voluntariatului în Geoparc

Pentru al doilea an consecutiv, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, găzduiește programul educațional ”Vara voluntariatului în Geoparc”. Proiecte educaționale, organizarea de evenimente ca Zilele Geoparcului și Festivalul Dinozaurilor, amenajarea și inaugurarea de expoziții și puncte de vizitare, dar și ghidaje la obiectivele de vizitare ale Geoparcului se numără printre ofertele acestei veri adresate voluntarilor, în cadrul programului. În apropierea vacanței de vară, întreaga ofertă de activități ale Geoparcului a fost prezentată, cu sprijinul Voluntarilor pentru Geoparc, în cadrul unui eveniment desfășurat la Colegiul Național ”I.C. Brătianu” din orașul Hațeg.

 

Trei proiecte majore, aflate deja în derulare, se adresează voluntarilor pentru Geoparc și celor care doresc să li se alăture, urmând să se desfășoare pe tot parcursul vacanței de vară. Voluntari pentru Geoparc este unul dintre proiectele de succes nu numai în Geoparc, dar și la nivel național pentru că activitatea voluntarilor este apreciată prin adeverințe și certificate de voluntariat emise de Universitatea din București și recunoscute la nivel internațional.

Ambasadori  pentru Geoparc” este un proiect unic în România, derulat de Asociația Geomedia. În urma obținerii statutului de Geoparc Internațional UNESCO, tinerii au posibilitatea de a se implica și mai mult în comunitate și în promovarea valorilor naturale și culturale ale Geoparcului, prin activități de reprezentare la nivel local, național și internațional. Proiectul se adresează tinerilor de peste 16 ani, care au deja experiență în activitățile de voluntariat ale Geoparcului. Ei participă la un proces de selecție stabilit de comun acord în cadrul grupului Voluntari pentru Geoparc, iar 15 dintre cei care obțin cel mai mare punctaj vor participa la o tabără de formare de cinci zile ce va fi incheiată cu o evaluare. Absolvenții vor primi, pentru un an, statutul de Ambasadorii Geoparcului Internațional. Ambasadorii selectati vor primi documente și echipament oficial de reprezentare și vor depune un angajament de respectare a valorilor morale și etice. Acest proces va fi repetat în fiecare an, astfel încât cât mai mulți tineri din Țara Hațegului dornici de implicare să aibă posibilitatea de a-și reprezenta comunitatea. Statutul lor va fi confirmat prin prezentarea oficială făcută partenerilor locali, naționali și internaționali, comunității locale, în școlile și în instituțiile în care activează, în mass – media și în cadrul Universității din București. De altfel, o parte dintre voluntarii aspiranți la acest titlu au avut ocazia să întâlnească și un ambasador în exercițiu. Excelența Sa, Domnul Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a făcut o vizită în Geoparc, ocazie cu care i-a întâlnit și pe o parte dintre voluntari.

Educație în Geoparc cu Andi Andezit” este proiectul Asociației Drag de Hațeg care se desfășoară pentru al treilea an consecutiv la Casa Vulcanilor din Densuș, cel mai premiat proiect și cel mai popular punct de interpretare în rândul voluntarilor. După ce au construit o căsuță din cob care să explice vulcanismul din zonă și au amenajat o livadă senzorială, anul acesta voluntarii se axează pe educație. Prin crearea unei mascote – Andi Andezit, voluntarii trebuie să găsească modalități creative de promovare a Casei Vulcanilor. De asemenea, ei sunt invitați să se implice în organizarea unui eveniment – Ziua Vulcanilor – ce se va celebra pe 24 august, să realizez un film de promovare și să creeze împreună trei programe educaționale pe care să le testeze ulterior împreună cu 100 de tineri din municipiul Hunedoara.

Banca de EcoInvestiții în Educație”, derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, continuă proiectul care s-a desfășurat anul trecut în grădina de la sediul Geoparcului din orașul Hațeg și care a fost recompensat de finanțatori, în anul 2015, cu premiul ”Spații Verzi” datorită rezultatelor obținute și implicării voluntarilor. În acest an, voluntarii lucrează la realizarea unei bănci de semințe (obținute de la plantele și florile din grădină) și roci din Țara Hațegului, adaptând modelul unei instituții bancare. Ei trebuie să stabilească regulile de funcționare a băncii, să facă un clip video de promovare și să realizeze trei pachete educaționale, pentru cele trei cicluri de învățământ  – primar, gimnazial și liceal.

Cele trei proiecte sunt finanțate de Fundația pentru Parteneriat și Mol România și au fost desemnate câștigătoare în urma unui concurs de proiecte desfășurat la nivel național. Proiectele se derulează cu sprijinul partenerilor: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, Asociația Pro Educație, Istorie și Cultură Corvinias, Asociatia Pixel Viu, Colegiul Național ”I. C. Brătianu” Hațeg, Școala Generală cu clasele I-VIII Sîntămăria Orlea, Școala Generală cu clasele I-IV Sălașu de Sus și Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia