TRAGEDIE. Un avion al unei companii asiatice, cu 58 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-un râu

Un avion al companiei TransAsia Airways, din Taiwan, cu 58 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-un râu, informează BBC. Cel puţin opt persoane au murit, în timp ce numeroase altele sunt rănite

avion

Avionul avea la bord 53 de pasageri şi cinci membri ai echipajului. Dintre pasageri, 31 sunt turişti din China continentală, care cel mai probabil se întorceau acasă, întrucât multe persoane vin în Taiwan prin insulele Kinmen.

Avionul ATR-72 tocmai decolase de pe aeroportul Songshan din Taipei şi se îndrepta către aeroportul din Kinmen, în largul coastei de sud-est a Chinei, a precizat Agenţia de ştiri taiwaneză Central News Agency (CNA). Controlorii de trafic aerian au pierdut contacul cu avionul la ora locală 10.55 (04.55 ora României).

CNA a prezentat imagini cu un avion aproape scufundat în râul Keelung. Echipele de salvare sunt în jurul aeronavei, încercând să salveze cele aproximativ 30 de persoane blocate în interior.

Înregistrări video, realizate probabil din maşinile care treceau pe pod, arată cum avionul pierde rapid în altitudine deasupra unei zone locuite şi se loveşte cu aripa de pod, înainte de a se prăbuşi în râu.Un post local de televiziune ETTV a difuzat o înregistrare video în care se vede că avionul este acoperit aproape în întregime de apele râului Keelung, din Taiwan.

Potrivit presei locale, câteva persoane au fost salvate şi trimise la un spital învecinat.

În iulie, 48 de persoane au murit după ce un avion aparţinând TransAsia Airways s-a prăbuşit în arhipelagul Penghu din Taiwan, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. (mediafax.ro)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara