REPLICĂ. ANDREI PLEŞU, către Radu Beligan: “Vă legaţi numele de un CARAGHIOS”

Scriitorul ANDREI PLEŞU îi adresează o Scrisoare deschisă maestrului Radu Beligan în care îi reproşează acestuia faptul că a decis să îşi “lege numele de un caraghios”, cu trimitere la mesajul de susţinere adresat premierului Victor Ponta la lansarea candidaturii acestuia pe Stadionul Naţional.

 

Într-un articol publicat în Adevarul, ANDREI PLEŞU îşi exprimă regretul că un mare actor ca Radu Beligan îşi “investeşte imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic“, desfăşurat pe stadionul de tip coreean.
“Din păcate, întregul eşafodaj, cu greu întreţinut, al admiraţiei mele s-a fisurat deunăzi, în urma unui ”incident” în aparenţă minor. Aţi simţit nevoia, la vîrsta dvs., la statura dvs., să vă legaţi numele de un caraghios. Spectrul ”stadionului” de tip coreean a reapărut în biografia dvs. într-un moment în care nimic nu-l mai poate justifica. Asta înseamnă că m-am înşelat. Că, înainte de 1989, nu aţi negociat util, sacrificîndu-vă de dragul teatrului, ci că ceva inexplicabil vă atrăgea în sfera puterii, oricît de pătată era ea. Ca şi acum. Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs”, scrie ANDREI PLEŞU.
ANDREI PLEŞU mai scrie: “(…) nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic. De ce o faceţi (cu obişnuita dvs. ”fineţe” culturală, gata să recurgă la locuţiuni latine)? Nu mai pot răspunde acestei întrebări cu ”pogorămintele” pe care încercam să le invoc pe vremuri. Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil”.

Cu ocazia lansării lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni, RADU BELIGAN i-a trimis un mesaj de susţinere premierului:

.„Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara aceasta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam (n.r. am spus și mi-am mântuit sufletul)”, a precizat Radu Beligan.

SURSA: relitatea.net

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Veste bună pentru turiștii din Retezat         Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute