Radu Jude – URSUL DE ARGINT pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – VIDEO

Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul “Aferim!”, la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 – 15 februarie), care aa avut loc sâmbătă seară, la Berlinale Palast, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului

raul jude

Regizorul Radu Jude a urcat pe scena de la Berlinale Palast şi a declarat că, dacă ştia că va câştiga un asemenea premiu important, “ar fi fost mai serios când a filmat” lungmetrajul “Aferim!”.

De asemenea, regizorul român le-a mulţumit celor din echipa filmului, menţionând că, de fapt, premiul le aparţine lor.

Totodată, Radu Jude a spus că speră ca obţinerea acestui premiu să reprezinte un mesaj pentru instituţiile din România, acela că este important să sprijine cinematografia mai mult.

“Aferim!” a fost singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Berlinalei 2015.

Din distribuţia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.

“Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma). Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul îi aparţine lui Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător este Ada Solomon.

Cea mai recentă prezenţă a unui film românesc în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când “Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur. (mediafax.ro)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce trebuie să știe turiștii care vor să urce în Retezat cu mașinile, spre Poiana Pelegii         Tânără tâlhărită de fostul prieten, cu 20 de ani mai mare decât ea         Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE         ADR VEST. Școală din Uricani modernizată cu fonduri UE         ORĂȘTIE. Podul care nu mai leagă comunitatea, ci o desparte         6 august 2020. Omagiu minerilor din Valea Jiului         Ziua Minerului. Povestea revoltei muncitorilor de la Lupeni – 1929         Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții