POLITICĂ. USL. Miniştri PSD numiţi pe posturile liberalilor

pontaDaniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor, iar Constantin Niţă va fi ministru interimar la Economie.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună “în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “POLITICĂ. USL. Miniştri PSD numiţi pe posturile liberalilor

  1. florin

    unde l ati gasit si pa ala care a comentat mai sus primaru – un liberal frustrat- daca basescu i a rupt pa neneorocitii astia care puteau sa guverneze linistiti BRAVO LUI, ma bucur ca am scapat de alianta asta nenorocita caci de cand sunt la guvernare nu au facut nimic.

    Răspuns

Lasă un răspuns la florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu