S-A MAI RUPT UN POD! NESIMŢIRE PE FAŢĂ: Transportatorii de lemne îşi bat joc de banii noştri

Podul de la intrarea în satul Alunu, aparţinător de comuna Boşorod, a fost rupt de utilaje de mare tonaj, cu o greutate mult peste limita legală admisă pe drumurile publice

alunu ok 1

Exploatarea lemnului în România este, de mult timp, o îndeletnicire aflată, de obicei, la limita legii. „Buştenarii” nu mai ţin cont de nimic în ceea ce priveşte această activitate. Mai mult, cu maşinile cu care transportă lemnul, de multe ori tăiat ilegal, distrug căi de acces către localităţi mai izolate, cum este şi cazul satului hunedorean Alunu, aparţinător de comuna Boşorod.

Încălcarea legii

Vineri seara, podul de acces către satul Alunu a fost serios avariat în urma trecerii maşinilor de mare tonaj, încărcate cu lemne. Drumul pe care se află podul este în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţia care a şi primit reclamaţia legată de acest aspect. Imediat după ce s-a primit respectiva sesizare, conform procedurilor legale, s-a instituit, la ordinul Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, o comisie, din care fac parte şi reprezentanţi ai CJ, ai Poliţiei Rutiere, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Primăriei comunei Boşorod, care, sâmbătă dimineaţă, au plecat pe teren pentru a constata veridicitatea celor reclamate. Conform legii, pe drumurile judeţene pot circula autovehicule cu o masă maximă de 7,5 tone, în respectiva zonă fiind impusă o restricţie de până la 3,5 tone.

Responsabilizarea primăriilor

La sosirea în apropierea respectivului perimetru comisia a întâlnit un peridoc, care, gol, cântăreşte în jur de 12 tone. „Cei care transportă lemnul îşi bat joc de banii noştri. Numai anul trecut am alocat, pentru întreţinerea acestui drum, o sumă considerabilă, de peste un miliard de lei vechi. Nu se mai poate aşa. Am identificat firma căreia îi aparţine maşina sub care s-a rupt podul din Alunu, iar aceasta va fi amendată contravenţional. Nu această metodă este, însă, soluţia pentru rezolvarea problemelor. CJ Hunedoara, în administrarea căruia se află drumul cu podul în cauză, va reabilita, din nou, respectiva arteră rutieră, ceea ce reprezintă o altă sumă de bani, una considerabilă, pe care o suportăm din banii noştri, ai tuturor, bani care se colectează la buget. După finalizarea reparaţiilor, vom preda podul către Primăria Boşorod, având şi temei legal în acest sens. Astfel, primăria din Boşorod va avea în administrare acest pod, şi costurile unor eventualele viitoare reparaţii în urma unor distrugeri le va suporta din propriul buget, lucru ce va fi valabil şi pentru administraţiile publice din alte localităţi ale judeţului. Noi nu putem să intervenim să sancţionăm firmele. Este regretabil că nici primăria, nici cetăţenii din Boşorod nu au reclamat că pe un drum public, cu restricţie de tonaj, circulă utilaje aşa de mari. Ni se cer doar bani de reparaţii şi nu se mai poate aşa. Ar fi timpul ca primăriile, dar şi Poliţia, să îşi facă datoria ”, a declarat Tiberiu Ioan Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara.

 Este afectată şi calitatea apei potabile

În ciuda deplasării pe teren a reprezentanţilor unor instituţii importante, angajaţilor firmelor de exploatare a lemnului din zonă nici că le păsa de acest lucru. Fără a fi patronii de faţă, chiar şi dacă au fost atenţionaţi de către poliţişti că se va face identificarea lor, aceştia şi-au continuat lucrul nestingheriţi. “Firma de care aparţíne acest peridoc pe care l-am văzut şi noi va fi amendată, şi vor continua cercetările în vederea descoperirii şi a altor societăţi comerciale ce au utilaje de transport al lemnelor, pentru a fi sancţionate. Din păcate, însă, tupeul acestor agenţi economici merge la maxim. Bunăoară, după ce au văzut că au distrus podul de la intrarea în Alunu, iar transportul lemnelor nu mai era sigur, au găsit o altă cale de acces. Transportatorii de lemne şi-au amenajat drum pe lângă pod, prin pârâu, punând, astfel, în pericol şi calitatea apei din acesta, care deserveşte locuitorii comunei. Românii sunt inventivi, dar nu credeam că se poate ajunge şi la aşa ceva”, a spus subprefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă.

 Drum deschis doar riveranilor

În urma afectării structurii de rezistenţă a podului de la intrarea în Alunu, autorităţile publice locale din comuna Boşorod, de care aparţine şi satul mai sus amintit, cu avizul comisiei instituite în vederea constatării distrugeii căii de acces către sat, au luat şi primele măsuri. „Drumul va fi închis circulaţiei pentru orice autovehicul cu o greutate mai mare de 3,5 tone. Astfel, pe podul de la intrarea în Alunu vor putea circula numai maşinile localnicilor şi cele care asigură aprovizionarea satului. În plus, după reabilitarea drumului şi a podului, vom interzice circulaţia pe aici a maşinilor cu gabarit depăşit, deci fiind vorba şi de cele ce transportă masă lemnoasă”, a afirmat Ioan Grecu, primarul comunei Boşorod. Pe acest drum, unul neasfaltat în prezent, dar reprofilat, întărit şi reamenajat anul trecut, care începe de la Luncani-Vale şi duce spre Alunu, Prihodiştea, Târsa şi aşa mai departe, mai sunt încă două poduri, care, la rândul lor, sunt serios avariate de circulaţia nesăbuită a utilajelor aparţinând transportatorilor de lemne. Şi acestea vor fi reabilitate de CJ Hunedoara, dar apoi vor fi predate Primăriei comunei Boşorod, la fel cum, în viitor, se va întâmpla şi cu altele, aflate pe teritoriul diferitelor administraţii publice din localităţile rurale din judeţ. Reamintim că, tot săptămâna trecută, a mai fost distrus un pod, de asemenea din cauza circulaţiei maşinilor de mare tonaj, care depăşesc limita admisă de lege, în satul Bretea Streiului, aparţinător de comuna Bretea Română, vecină cu Boşorodul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj