MESAJ PENTRU PARLAMENTARI. Consiliul Judeţean al Elevilor Hunedoara solicită respingerea OUG 51/2019!

Ordonanţa Guvernului care scoate transportul elevilor din sfera serviciilor publice a provocat indignarea Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Hunedoara. Consiliul anunţă că va duce povestea în atenţia forurilor europene, dacă parlamentarii români legitimează aberaţia Executivului

 

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Hunedoara pun presiune pe parlamentarii din judeţul Hunedoara să respingă OUG 51/2019 pentru a milita, cot la cot cu elevii, pentru un sistem educaţional accesibil, echitabil şi de calitate. ,,În anul 2020, transportul nu ar trebui să mai constituie o problemă pentru elevi, dar, din nefericire, nedecontarea navetei este o dificultate reală cu care ne confruntăm, Un învățământ gratuit implică fără doar și poate transport gratuit pentru toți elevii. Este necesar ca respingerea OUG 51/2019 să constituie o prioritate pentru parlamentarii hunedoreni, întrucât aceasta privează elevii de dreptul fundamental la educație”, declară Oana Tutunaru, preşedintele CJE Hunedoara.

Iar ajungem de râsul Europei

Ordonanţa Guvernului Orban este în contradicţie cu reglementările Parlamentului European. „Consiliul Naţional al Elevilor a transmis scrisori deschise către grupurile parlamentare din Parlamentul European prin care a cerut să se alăture demersului prin care Ordonanța de urgență nr. 51/2019 să fie respinsă de parlamentarii din România. De asemenea, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România a sesizat Comisia Europeană pentru a interveni în rezolvarea problemei privind transportul pentru elevi pe plan național. În același timp au sesizat și OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions, structura de reprezentare a elevilor la nivel european, care și-a arătat interesul pentru acest demers și susține public respingerea parlamentară a OUG 51, printr-o scrisoare deschisă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJE Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!